Săli reprezentative ale Palatului: LUNI – DUMINICĂ, 9.00 – 22.00 |
Muzee Palatul Culturii: M, M, J, D: 10.00 – 17.00, V, S: 10.00 – 18.00 |
Închis acum
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, organizează la Palatul Culturii, începând cu data de 10 noiembrie 2023, expoziția „Industria casnică textilă”.
Dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea muzeului, expoziția aduce în atenția publicului colecția de unelte și instalații țărănești, folosite în prelucrarea fibrelor textile vegetale (in, cânepă) și a celor de natură organică (borangic, lână, păr). Printre exponate se regăsesc scârleici, ragile, darace, meliță, fuioare, furci și roți de tors, fuse și drugi, rășchitoare și vârtelnițe, urzitorul, ghergheful și stativele, precum și mostre de fibre și țesături.
Proiectarea acestei expoziții complexe a fost abordată din punct de vedere tematic și artistic, aceasta fiind gândită ca instalație, expunerea etnografică presupunând o exprimare artistică, ce implică modelarea spațiului, jocul volumelor, culorilor și texturilor, pentru a obține un tablou instructiv și estetic.


