Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Scanează-ți emoțiile! Instalație interactivă la Palatul Culturii din Iași

13 mai 2023 - 30 ian. 2026

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Levi9 aduc inovația și tehnologia mai aproape de vizitatori, racordând practicile muzeale din România la cele mai noi dezvoltări de mediere digitală a experienței de vizitare. Evenimentul „Noaptea Muzeelor” din 13 mai 2023 vine cu o surpriză pentru vizitatorii de la Palatul Culturii din Iași: aplicația care scanează emoțiile.

Pentru realizarea acestei inițiative inovatoare, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și compania olandeză Levi9, expertă în dezvoltarea de soluții software personalizate, au colaborat în regim de parteneriat pentru a completa parcursul muzeal cu o experiență de neuitat.

Lansarea oficială a aplicației va avea loc în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, când vizitatorii Palatului Culturii vor putea testa această nouă funcționalitate în cadrul unei instalații dedicate ce va fi amplasată pe holul Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” pentru a fi accesată de un public cât mai numeros.

„Proiectul reprezintă un pas important către digitalizarea și modernizarea muzeelor din România. Îi încurajăm pe toți cei interesați să descopere această nouă aplicație și să experimenteze muzeul altfel, să parcurgă o experiență unică în Palatul Culturii din Iași. Așteptăm cu entuziasm feedback-ul vizitatorilor noștri și suntem dedicați continuării inovației și creării de experiențe captivante pentru toți cei care ne vizitează”, spune Valentina Druțu, Manager Intermiar Complex Muzeal Național „Moldova” Iași

Aplicația a fost dezvoltată cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială, iar datele sunt analizate în timp real prin intermediul unui algoritm de inteligență artificială. În urma acestei colaborări cu Levi9, ne așteptăm la noi proiecte și soluții tehnologice care să îmbunătățească continuu experiența vizitatorilor tot mai pasionați de tehnologie.
„Această colaborare reprezintă o oportunitate unică de a aduce tehnologia și inovația în industria muzeelor și de a oferi vizitatorilor o experiență cu adevărat personalizată și memorabilă. Suntem entuziasmați să aducem expertiza și experiența noastră în acest proiect și să fim parte din eforturile de digitalizare a sectorului cultural”, a declarat Anca-Dana Gafițeanu, Country Manager Levi9 IT Services.

Credem că această instalație are potențial să devină un punct de referință în industria muzeelor din România și să contribuie la creșterea numărului de vizitatori și la consolidarea poziției Palatului Culturii ca unul dintre cele mai importante obiective turistice din regiunea Moldovei prin oferirea de experiențe culturale inedite și interactive.

  • Data: 13 mai 2023 - 30 ian. 2026

Add Your Comment

© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.