Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Piese de referință tehnică în colecțiile Muzeului Ştiinței şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” – Casa de marcat autografică ”National Cash Register” –

12 mai 2021 - 15 iul. 2021

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” continuă seria de prezentări derulate sub genericul „Piese de referință tehnică în colecțiile Muzeului Ştiinței şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, cu exponatul Casa de marcat autografică ”National Cash Register”.

De-a lungul istoriei sale, această companie a fabricat multe tipuri de case de marcat, primele astfel de produse, montate în cutii din lemn, fiind lansate în perioada 1885 – 1890. Tot atunci au început să se producă diverse modele de case de marcat autografice (după invenția lui James Shoup în 1883). Casele de marcat din metal turnat, din prima generație, introduse la începutul anilor 1890, au continuat până în 1908, când a fost lansată cea de-a doua generație de cutii din metal turnat, împreună cu un nou sistem de numerotare. Acestea au fost în fabricație până în 1918, moment în care apar primele case de marcat cu aspect „modern”.
Ulterior, între 1950 și 1960, „National Cash Register” a început să producă computere, iar în 1974 și-a schimbat numele în NCR Corporation, gama de produse fiind cu acest prilej diversificată.
Casa de marcat autografică, model 201, aflată în patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” a fost produsă în anul 1901 de către The National Cash Register Co. Dayton, Ohio, S.U.A. – filiala National Register Co.m.b.H., Berlin, Germania.
Exponatul este un model timpuriu folosit ca o modalitate prin care proprietarul unui magazin să păstreze banii în siguranță și să urmărească vânzările. Casa de marcat se deschide printr-o acționare a butoanelor (conform combinației stabilite de vânzător) și a pârghiei din metal situate pe capacul cutiei din lemn de stejar. O vânzare se înregistrează scriind suma în coloana corespunzătoare de pe rola de hârtie, după care se apasă butoanele și se trage maneta care acționează un clopoțel și deschide automat sertarul de bani. Închiderea sertarului de numerar mută banda de hârtie, astfel încât scrisul să fie transportat sub o placă de sticlă și să rămână un spațiu pentru următoarea vânzare. În interior, pe capac, se află instrucțiunile de utilizare în limba germană.

Așadar, invităm publicul la Palatul Culturii pentru a admira Casa de marcat autografică ”National Cash Register” expusă în perioada 15 mai – 15 iulie 2021, în cadrul expoziției temporare „Retrotehnica”, deschisă în spațiile Muzeului Ştiinței şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”.

  • Data: 12 mai 2021 - 15 iul. 2021
  • Locație:Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.