Săli reprezentative ale Palatului: LUNI – DUMINICĂ, 9.00 – 22.00 |
Muzee Palatul Culturii: M, M, J, D: 10.00 – 17.00, V, S: 10.00 – 18.00 |
Închis acum
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru veacuri de stăpânire romană la Pontul Euxin”, deschisă în perioada 19 iunie 2026 – 4 octombrie 2026, la Palatul Culturii din Iași.
Vernisajul va avea loc vineri, 19 iunie 2026, de la ora 12.00, în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei.
Tema centrală a expoziției este copilăria în antichitatea greco-romană, conturată sub multiple aspecte. Exponatele reliefează condiția copiilor în diversele medii sociale, realizând, în același timp, un paralelism profan – divin. Prin tematică, structură și patrimoniul prezentat, organizatorii se adresează publicului de toate vârstele, pasionat de cunoașterea trecutului, dar și admirator al fragilității și efemerității „perioadei celor mai frumoși ani”.
Expoziția reunește 86 de artefacte din colecția muzeului constănțean, cele mai multe provenite din cercetările arheologice întreprinse în orașul antic Tomis, precum și pe teritoriul acestuia (Constanța de astăzi), alături de alte piese de patrimoniu, relevante pentru ilustrarea universului copilăriei la Pontul Euxin, descoperite în localități dobrogene precum Durostorum/ Ostrov, Callatis/ Mangalia, Carsium/ Hârșova, Ulmetum, Tropaeum Traiani/ Adamclisi, Capidava, (L)Ibida/ Slava Rusă, Nisipari, Cogealac, din județul Constanța, dar și Turcoaia – județul Tulcea.
Proiectul expozițional aduce în fața publicului, în premieră, câteva dintre inventarele funerare de copii, recuperate recent din necropolele tomitane, a căror bogăție și varietate sunt elocvente pentru înțelegerea temei abordate: bijuterii lucrate din materiale prețioase, jucării, opaițe, unguetaria și vase rare de sticlă, dar și vase din lut, obiecte din metal, gagat (cărbune), ambră, piatră, os și corn.
„Vă așteptăm să vizitați expoziția propusă de colegii noștri de la Muzeul de Istorie a Moldovei și să descoperiți poveștile copilăriei în antichitate, explorând frumusețea și fragilitatea acesteia, în multitudinea sa de ipostaze”, declară Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
La realizarea proiectului au contribuit coordonatorii expoziției, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Ana Cristina Hamat, dr. Irina Sodoleanu, dr. Aurel Constantin Mototolea și dr. Constantin Băjenaru, și specialiștii Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, dr. Ioan Iațcu, Ecaterina Dediu și Dana Mustereț.
Expoziția poate fi vizitată până pe 4 octombrie 2026, cu biletul aferent Muzeului de Istorie a Moldovei sau cu bilet de expoziție temporară.
La vernisaj, intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!


