Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziția temporară „Datini și obiceiuri de iarnă”

01 dec. 2020 - 24 ian. 2021

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 1 decembrie 2020 – 24 ianuarie 2021, expoziția temporară „Datini și obiceiuri de iarnă”.

Expoziția își propune să readucă în atenția vizitatorilor atmosfera sărbătorilor din satul românesc de altădată, prin prezentarea obiectelor din colecția muzeului: măști tradiționale, recuzită din alaiurile specifice sărbătorilor de iarnă, stea. Dintre toate practicile asociate intervalului de regenerare a timpului, măștile de Anul Nou au reprezentat și reprezintă încă momentul cel mai așteptat în comunitățile din Moldova. Din materiale diverse, zoomorfe sau antropomorfe, cu alai specific sau parte a unui „alai de alaiuri”, măștile de Anul Nou se întâlnesc în zona noastră într-o mare varietate tipologică și cu o vigoare rar întâlnită, printre cele mai îndrăgite regăsindu-se Capra, Ursul sau Căiuții. Atmosfera de sărbătoare este întregită de lucrări de artă naivă semnate de Aurora Năfornița, Gheorghe Boancă și Calistrat Robu.

Expoziția poate fi vizitată la Palatul Culturii din Iași, în spațiul Muzeului Etnografic al Moldovei, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).

  • Data: 01 dec. 2020 - 24 ian. 2021
  • Locație:Muzeul Etnografic al Moldovei
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.