Expoziția omagială „Ștefan Procopiu – 50 de ani de la trecerea în veșnicie”

La împlinirea a jumătate de secol de la moartea sa, amintirea și posteritatea marelui fizician Ștefan Procopiu sunt evocate prin intermediul acestui proiect expozițional, care valorifică fondul muzeal memorial ilustrat prin fotografii, cărți, obiecte personale, diplome, scrisori și periodice, din patrimoniul muzeului ieșean.
Născut la 19 ianuarie 1890, în oraşul Bârlad, judeţul Tutova, Ştefan Procopiu urmează cursurile Facultății de Științe din Iași, pe care le absolvă în 1912. Din 1919 este doctorand al Universității Sorbona, unde elaborează lucrarea de cercetare „Asupra birefringenţei electrice a suspensiilor”, susținută pe 5 martie 1924. După obținerea titlului de doctor, revine în țară și în ianuarie 1925, devine profesor titular la Catedra de Gravitate, căldură şi electricitate, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, loc unde a activat toată viața. De-a lungul anilor a fost decan al Facultății de Științe din Iași și primul decan al Facultății de Electrotehnică a Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi”. Prin vasta și consacrata sa activitate științifică, a adus contribuții marcante în domeniul fizicii, exprimate prin stabilirea momentului magnetic elementar (1912), cunoscut în prezent sub denumirea de magneton „Bohr-Procopiu”, precum și a două descoperiri fizice deosebit de importante, „fenomenul Procopiu” (1921) și „efectul Procopiu” (1930).
Munca sa, timp de mai multe decenii, a contribuit consecvent la dezvoltarea în domeniul fizicii, aducând valoare şi prestigiu cercetării româneşti. În semn de recunoştinţă și prețuire pentru meritele sale, Ștefan Procopiu primește de-a lungul vieții, mai multe medalii și distincții. În 1955 este ales membru al Academiei Române, iar în anul 1967 i se decernează titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași. Sfârșește din viață în data de 22 august 1972.