Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziția „Napoleon I – 200 de ani de eternitate (1821-2021)”

07 mai 2021 - 05 iun. 2021

La începutul lunii mai a acestui an s-au împlinit două secole de la moartea lui Napoleon Bonaparte, personalitate de prim rang a istoriei moderne, vizionar și om de acțiune care a marcat în mod decisiv istoria Europei.

Cu acest prilej, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii și Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, precum și al Arhivelor Naționale ale României – Serviciul Județean Iași organizează expoziția „Napoleon I – 200 de ani de eternitate (1821-2021)”.  

Vizitatorii vor putea descoperi exponate diverse care păstrează amintirea marelui împărat: piese de porțelan cu chipul și monograma împăratului, Ordinul „Legiunea de Onoare”, „Codul Civil” al lui Napoleon, portrete în ulei, gravuri, cărți poștale de epocă, albume și cărți rare referitoare la acest subiect. O mare parte din obiectele prezentate provin din colecția regretatului anticar Dumitru Grumăzescu, admirator pasionat al personalității împăratului Napoleon.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 8 mai – 5 iunie 2021, la Muzeul Unirii, strada Lăpușneanu nr. 14. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 8 mai 2021, ora 11.00.

  • Data: 07 mai 2021 - 05 iun. 2021
  • Locație:Muzeul Unirii
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.