Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziția „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

20 mart. 2024 - 12 mai 2024
Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează la Palatul Culturii din Iași, în perioada 20 martie – 12 mai 2024, expoziția „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”.

Plecând de la cele câteva sute de lulele (pipe), zeci de accesorii pentru fumat (imamele, portțigarete), dar și recipiente pentru păstrarea tutunului (tabachere), vizitatorul va descoperi o istorie a fumatului, de la cutumă și practică terapeutică, la tabiet și viciu misterios.

Parcursul expozițional este jalonat de câteva teme majore, unele cu tentă moralizatoare: „Negustori cu mii de lulele și tutun în boccele”; „Trei dughene, trei lulele, capul plin de socotele”; „Domnitori, boieri, ciubuccii și cafegii”; „Ciubucul, un instrument de constrângere neobișnuit”.

În aroma discretă a frunzelor de tutun bectimis (adică de cea mai bună calitate), expoziția va purta vizitatorul pe aproape întreg mapamondul, urmând două mari itinerarii. Unul, ce pleacă din spațiul pontic (Constanța), către Bosfor și Insulele Egeene, spre misteriosul Egipt, iar de acolo mai departe, către Marsilia, apoi prin Gibraltar, peste Atlantic, către Americi. Celălalt, de la schelele portuare ale Dunării maritime (Galați, Giurgiu) către marile orașe ale Principatelor Române (București, Iași), iar de aici, pe drumurile de fier, către Viena. Ciubucuri și pipe, lulele din spumă de mare, din porțelan sau diverse esențe lemnoase exotice oferă culoare, dinamism, dar mai ales multe povești.

Publicul este invitat să viziteze această expoziție, deschisă în spațiul Muzeului de Istorie a Moldovei începând de miercuri, 20 martie 2024, ora 12.00, când va avea loc vernisajul, în prezența echipei formate din specialiști ai muzeelor partenere în acest proiect: muzeografii dr. Ioan Iațcu, drd. Andreea Andrei, dr. Aurel Mototolea și conservatorii dr. Maria Bolocan, Daniela Mustereț și Cătălina Dediu.

Expoziția nu promovează un obicei despre care știința modernă a dovedit că dăunează grav sănătății, ci evidențiază realități și tradiții istorice, prezente deopotrivă la Kustenge (Constanța) și Iasbazar (Iași).

Accesul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 18 ani. Organizatorii nu pot fi considerați responsabili pentru eventualul impact asupra minorilor.

 

  • Data: 20 mart. 2024 - 12 mai 2024
  • Locație:Palatul Culturii Iași
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.