Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse”, ediția a II-a

3 noiembrie 2023 @ 09:30 - 4 noiembrie 2023 @ 17:00

Conferința internațională anuală „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” are drept obiectiv crearea unui spațiu de reflecție comun între profesioniștii din structurile culturale din România și din străinătate, declinând multiplele fațete pe care le presupune medierea culturală, în contextul extins al evoluției și mutației misiunilor instituțiilor culturale din zilele noastre.

Astfel, în zilele de 3 și 4 noiembrie 2023, la Palatul Culturii din Iași, în Sala „Ștefan Procopiu”, în cadrul celei de-a doua ediții a acestui eveniment, specialiști din țară și din străinătate vor prezenta, în format hibrid, lucrări privind politicile de accesibilitate în muzee și alte structuri culturale, cu accent pe noi perspective și provocări ale accesibilității instituțiilor culturale, precum și exemple de bune practici menite, pe de o parte, să faciliteze accesul la colecții pentru un public cât mai larg și diversificat, iar pe de altă parte să permită o comparație între practicile și învățămintele acumulate în domeniu în diferite instituții și țări.

Accesibilitatea va fi tratată sub toate aspectele, de la accesibilitatea fizică a clădirilor-monument care adăpostesc adesea muzee pretutindeni în lume, la crearea de dispozitive de mediere pentru un conținut adaptat vizitatorilor în situație de handicap – motor, mental, vizual sau auditiv. Programul va include, de asemenea, demonstrații practice ale modului în care accesul la artă și cultură în general poate contribui la starea de bine a celor suferinzi.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 3 noiembrie 2023, ora 9.30.

Vă așteptăm cu drag!

Mai multe informații (pdf.): Program MediCult_2023

 

 

Detalii

Începe:
3 noiembrie 2023 @ 09:30
Se termină:
4 noiembrie 2023 @ 17:00
Eveniment Categories:
,
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.