Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziție Ioan Sbârciu și Zamfira Bîrzu: „Metaforă”

30 iun. 2022 - 14 iul. 2022

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași și Centrul de Cercetare Pictură – Practici Vizuale Contemporane, organizează în perioada 1 – 17 iulie 2022, la Palatul Culturii din Iași, Expoziția de pictură „Metaforă”, semnată de Ioan Sbârciu și Zamfira Bîrzu.

Zamfira Bîrzu (n. 10 decembrie 1964, Calafindeşti, Suceava) a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design, specialitatea Pictură, clasa Prof. Adrian Podoleanu, urmând apoi o bursă de cercetare şi documentare la Biblioteca Naţională Centrală Roma, Italia. Artista are în palmares numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și în străinătate, iar lucrările sale fac parte din colecții private din România și din afara granițelor țării. Este Doctor în domeniul Arte Vizuale, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași.

Ioan Sbârciu (n. 9 aprilie 1948, Feldru, jud. Bistriţa-Năsăud) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1973), specializarea Pictură, clasa profesorului Petre Abrudan. Profesor universitar doctor, fost rector al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, artistul are în palmares numeroase expoziții personale în țară și străinătate, fiind, de asemenea, iniţiatorul şi organizatorul multor expoziţii de grup, în Franţa, Spania, Republica Moldova, Suedia, Germania, Marea Britanie etc. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru al IAA – AIAP (International Association of Art – Association Internationale des Arts Plastiques) ș.a.
„Dialogul plastic Zamfira Bîrzu – Ioan Sbârciu pleacă de la interpretarea noțiunii de metaforă, cu ramificații teosofice, filosofice, spirituale, conceptuale. De fapt, o luare de conștiință manifestă, prin eliberarea de sub hegemonia tehnicii și trecerea simbolică sub hegemonia artei”, afirmă criticul de artă Maria Bilașevschi.
Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul de Artă de la Palatul Culturii, până pe 17 iulie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 1 iulie 2022, ora 17.00, în prezența artiștilor, invitați fiind criticii de artă Maria Bilașevschi și Petru Bejan.
Vă așteptăm cu drag!
  • Data: 30 iun. 2022 - 14 iul. 2022
  • Locație:Muzeul de Artă
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.