Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Institutul Polonez București, organizează în perioada 9 – 31 mai 2017, expoziția „Afișul Polonez Contemporan/ Trei Perspective”.
Afișele reunite în această expoziție sunt creații ale graficienilor Ryszard Kajzer, Sebastian Kubica și Łukasz Kliś. Cei trei artiști contribuie la păstrarea unui nivel artistic ridicat al afișului grafic polonez, prin participarea la expoziții și concursuri, atât în țară cât și în străinătate, meritele lor fiind recompensate cu numeroase premii. De asemenea, au susținut cursuri și ateliere de proiectare grafică în diverse universități.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 9 mai 2017, ora 18.00, la Muzeul de Artă de la Palatul Culturii, iar invitata acestui eveniment este doamna Agnieszka Skieterska, director al Institutului Polonez din București.
Ryszard Kajzer (n. 1973, Świerczyn)
Grafician, realizează îndeosebi afișe, ilustrații și grafică editorială.
A studiat la Facultatea de Grafică a Academiei de Arte Frumoase din Varșovia și la Școala de Design (Zürich). A participat, în calitate de asistent, la Atelierul de Proiectare de Afiș condus de prof. Mieczysław Wasilewski, iar din 2000 – la Atelierul de Proiectare Grafică Editorială al prof. Lech Majewski, în cadrul Academiei de Arte din Varșovia. Fost bursier al Internationales Künstlerhaus Villa Concordia (Bamberg, Germania), Ryszard Kajzer și-a expus lucrările în Europa, Asia și America (printre altele, la Moscova, în Hong-Kong și New York), a susținut ateliere de proiectare grafică în Mexic. A obținut multe premii, dintre care amintim Marele Premiu în cadrul Concursului internațional de afișe de promovare a Anului Gombrowicz (2004), Premiul A. Stareyshinski, categoria tineri proiectanți, la Trienala Internațională de Afișe de la Sofia sau premiul obținut la Bienala Internațională de Afișe de la Varșovia, ediția a XIX-a, în cadrul Concursului de afișe dedicate operei lui Witold Gombrowicz.
Sebastian Kubica (n. 1975, Żywiec)
Realizează afișe, desene, ilustrații, design grafic și xilogravură.
A absolvit Facultatea de Grafică din Katowice, în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Cracovia, unde și-a susținut lucrarea de diplomă în design grafic sub îndrumarea profesorului R. Kalarus, obținând încă o diplomă în grafică, sub coordonarea profesorului R. Starak.
Din anul 2002, deține titlul de doctor în arte plastice, desfășurându-și activitatea didactică la Institutul de Artă din Cieszyn, filială a Universității Sileziene din Katowice, și la Școala Superioară Sileziană de Informatică și Medicină din Chorzów. A susținut ateliere de proiectare grafică la Universitatea Diego Portales din Santiago și la universitățile Vina del Mar și Santo Tomas din Antofagasta (Chile), dar şi în China.
A obținut numeroase premii, printre care la Awakening World Awards Festival din Teheran sau la Bienala Internațională a Afișului Social-Politic de la Oświęcim (Polonia). Și-a prezentat lucrările în țară și în străinătate (printre altele în Japonia, China, Iran, SUA).
Łukasz Kliś (n. 1975, Bielsko Biała)
Artist format în cadrul Departamentului de Forme Industriale al Academiei de Arte Frumoase din Cracovia, Łukasz Kliś a lucrat ca grafician, între anii 2000 și 2006, iar apoi ca director artistic pentru agenții de publicitate din Wrocław.
Din octombrie 2002, lucrează pentru Institutul de Artă din Cieszyn, la catedra de Proiectare Grafică. Și-a susținut lucrarea de doctorat în anul 2005. Din anul 2006 devine lector la catedra de Proiectare Grafică, unde susține cursuri de proiectare grafică și de grafică editorială. Lucrează în continuare ca designer grafic.
Expoziția „Afișul Polonez Contemporan/ Trei Perspective” va rămâne deschisă la Palatul Culturii din Iași, până pe 31 mai 2017.