Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Maraton muzical la Palatul Culturii din Iași

18 iunie 2024 @ 18:00 - 21:30

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași continuă seria Concertelor la Palat, evenimente organizate în parteneriat cu prestigioase instituții ieșene: Opera Națională Română Iași, Filarmonica „Moldova” Iași și Ateneul Național Iași, marți, 18 iunie 2024, fiind programat un adevărat maraton muzical.
 
 

 

„Cele mai importante instituții de spectacole și concerte ale Iașului vin la Palat, în întâmpinarea iubitorilor de muzică, de istorie și patrimoniu, deopotrivă. Mulțumim atât artiștilor, cât și publicului minunat, care au făcut ca această tradiție a concertelor de marți la Palat să fie un mare succes”, apreciază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

 

„Puccini a quattro mani”
De la ora 18:00, în Holul de Onoare, Opera Națională Română Iași încheie seria evenimentelor artistice desfășurate în această stagiune la Palatul Culturii cu un concert special, intitulat „Puccini a quattro mani”. Maestrul David Crescenzi și maestrul corepetitor Adina Alupei vor interpreta, la pian, compoziții ale genialului compozitor italian. Concertul este organizat sub egida Centenarului Giacomo Puccini și va fi dedicat memoriei dirijorului 𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝗹𝗶𝘂 𝗖𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂, un maestru desăvârșit al partiturilor pucciniene.

Biletele sunt puse în vânzare de Opera Națională Română Iași

 

Concert cameral: Cvartetul AD LIBITUM
Tot marți, 18 iunie, dar de la ora 19.30, în Sala „Henri Coandă”, alături de partenerii noștri de la Filarmonica „Moldova” Iași, vă invităm la Concertul cameral susținut de Cvartetul AD LIBITUM: Remus Azoiţei, vioară; Șerban Mereuţă, vioară; Bogdan Bişoc, violă; Filip Papa, violoncel. Evenimentul face parte din programul Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Iași, ediția 2024.

Detalii: Filarmonica „Moldova” Iași 

 

„Jazzparale”: Turneul Național „Flautul Fermecat”
Seara de 18 iunie se va încheia cu un concert organizat în parteneriat cu Ateneul Național Iași: de la ora 20.00, în Holul de Onoare al Palatului Culturii, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, alături de partenerii săi de scenă, Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție) vă invită la „Jazzparale” – eveniment derult în cadrul unei noi ediții a Turneului Național „Flautul Fermecat”.

Pentru acest eveniment, biletele au fost puse în vânzare de Ateneul Național Iași

 

„Concert la Palat”, seria de experiențe unice dedicate iubitorilor de muzică de calitate, într-un cadru elegant și în compania extraordinară a unor interpreți de excepție, a debutat în aprilie 2024, reunind nume importante ale scenei muzicale românești.

Vă așteptăm cu drag!

Details

Date:
18 iunie 2024
Time:
18:00 - 21:30
Event Category:
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform programului standard de vizitare:

Marți – sâmbătă, orele 10.00 – 17.00 (sărbători legale - închis): Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași; Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași;

Miercuri – duminică, orele 10.00 – 17.00 (sărbători legale - închis): Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds