Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
Obiecte de referință din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” sunt expuse la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, în perioada 11 iunie – 30 octombrie 2019. Intitulată „Mozaic Tehnic”, expoziția este organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Selecția aduce în atenția publicului piese specifice patrimoniului tehnic și documentar din domeniile: înregistrarea și redarea sunetului, telefonie, radiorecepție, fotografie și tehnică fotografică, orologie, meteorologie, aviație, aparate de uz casnic, computere. Un loc aparte îl ocupă exponatele foto-documentare care ilustrează memoria savantului Ștefan Procopiu, patronul spiritual al muzeului ieșean.
Vernisajul a avut loc marți, 11 iunie 2019, în prezența specialiștilor Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” – Camelia Cristofor – muzeograf, coordonatorul proiectului din partea muzeului ieșean, și Celia Iacob, conservator.
Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul de Istorie și Arheologie din Parcul Monumentul Independenței, până la sfârșitul lunii octombrie, de marți până duminică, între orele 9.00 – 17.00.
Sursa foto: MuzArh Tulcea