Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziţia „Pașoptiști moldoveni, pașoptiști munteni”

22 dec. 2020 - 30 ian. 2021

Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” – Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Argeș, în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, organizează expoziţia foto-documentară „Pașoptiști moldoveni, pașoptiști munteni”.

Valorificând bunuri culturale aflate în patrimoniul instituţiilor partenere, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului un număr de 12 panouri cu fotografii și documente, oferind informații despre generaţia de aur a veacului al XIX-lea. Reprezentată strălucit, deopotrivă, de moldoveni şi munteni, fii ai unor boieri bogaţi, prima generaţie instituţionalizată şi-a desăvârşit educaţia în mari centre europene de cultură devenind un vector important în sincronizarea românilor cu civilizaţia modernă europeană: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, fraţii Golescu, Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu.
Revoluţia română de la 1848, ai cărei „uneltitori” au fost „optsprezece veacuri de suferinţă şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi”, a însemnat începutul trezirii sentimentului naţional în rândul românilor. În saloanele din Bucureşti şi de la Iaşi, chiar dacă nu se auzea decât franţuzeşte, se vorbea mult despre viitorul României. Revoluţionarii români de la 1848 s-au declarat purtătorii de cuvânt ai întregii naţiuni. Dovedindu-se pătrunsă nu de patriotism muntenesc sau moldovenesc, ci de patriotism românesc, generaţia de la 1848 nu vorbea decât de „români” şi de „România”. Mişcarea naţională românească a căpătat, în „vălmăşagul veacului al XIX-lea”, noi coordonate, dimensiuni şi conţinuturi care tindeau să depăşească formulările teoretice din documentele programatice ale anului 1848.

Expoziţia va putea fi vizitată, cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei, în spaţiul Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”, strada Mihail Kogălniceanu la nr. 11, în perioada 23 decembrie 2020 – 30 ianuarie 2021, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet). Curatorii expoziției sunt muzeografii Mihaela Tudose (Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”) și Cristina Boțoghină (Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Argeș).

  • Data: 22 dec. 2020 - 30 ian. 2021
  • Locație:Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform următorului program de vizitare:

Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău: 27-29 decembrie 2024 și 3-5 ianuarie 2025, între orele 10.00 – 17.00 

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași și Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași: 27, 28 decembrie 2024 și 3, 4 ianuarie 2025, între orele 10.00 - 17.00.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds