Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, având ca parteneri Consiliul Județean Iași și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iași, invită publicul la Palatul Culturii din Iași, în perioada 29 aprilie – 20 mai 2022, să viziteze Expoziția Națională de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”. Vernisajul va avea loc vineri, 29 aprilie 2022, începând cu ora 11.00.
Manifestarea, ajunsă la cea de-a XXXI-a ediție, reunește lucrări semnate de nume consacrate în domeniul picturii naive din România, precum: Nicolae Pătru (jud. Argeș); Ioan Măric, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Salomia Andronic (jud. Bacău); Mihai Dascălu (jud. Bihor); Camelia Constantin, Doina Hlinka, Gustav Hlinka, Vasile Popovici (jud. Caraș-Severin); Mircea Cojocaru, Anton Palade (jud. Galați); Gheorghe Boancă, Calistrat Robu, Gheorghe Ciobanu, Lucica Ciobanu, Genoveva Popa (jud. Iași); Florin Bejenari (jud. Suceava); Maricela Istrate, Paula Iacob, Costică Onuță (jud. Vaslui).
Expoziția poate fi vizitată în spațiile Muzeului Etnografic al Moldovei, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultimul vizitator).
Vă aşteptăm cu drag!