Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei anunță prelungirea perioadei de vizitare a expoziției până pe 1 iulie 2018. În cadrul activităților care marchează Centenarul Marii Uniri, în perioada 27 martie – 24 iunie 2018, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi va găzdui o expoziție temporară de excepție, intitulată „Imaginea lumii țesută în lână – Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău (Republica Moldova)”.
Expoziția reunește 38 de scoarțe (din zestrea de peste 2.000 de covoare a muzeului de peste Prut) cu o mare valoare patrimonială, majoritatea fiind din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, perioada de maximă înflorire a acestui domeniu. Potrivit etnologului Varvara Buzilă, unul dintre reputații specialiști implicați în conceperea și derularea acestui proiect cultural, „pe lângă semnificaţiile practice, cunoscute de toată lumea, obiectele colportă semnificaţii simbolice, istorice și sentimentale, pe care dorim să le facem accesibile privitorului” prin intermediul acestui spectacol vizual inedit.
Scoarțele din spațiul românesc se bucură și de recunoaștere internațională, după ce, la 1 decembrie 2016, „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” au fost înscrise în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 27 martie, ora 13.00, în spațiile expoziționale ale Muzeul Etnografic al Moldovei din Palatul Culturii. Rosturile și semnificațiile scoarțelor de altădată vor fi dezvăluite de Prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, etnolog Varvara Buzilă și Petru Vicol, director general al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Vă așteptăm cu drag!