Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziția „Citadela Naivilor. Costică Onuţă şi Paula Iacob”

13 ian. 2022 - 15 mart. 2022

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi deschide, de Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2022, expoziţia temporară „Citadela Naivilor. Costică Onuţă şi Paula Iacob”, care va putea fi vizitată la Palatul Culturii, până pe 15 martie 2022.

Expoziția, care reunește pe simeze lucrări semnate de cei doi pictori naivi vasluieni, apreciaţi şi recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, continuă seria evenimentelor organizate sub genericul „Citadela Naivilor”, inițiată de Muzeul Etnografic al Moldovei, cu scopul de a pune în valoare lucrările de artă naivă și pe creatorii acestora.

Costică Onuţă
Născut la 21 februarie 1951, în satul Draxeni (comuna Rebricea), județul Vaslui, artistul naiv Costică Onuță are în portofoliu expoziții personale, în țară și străinătate (Belgia; Franţa; Republica Moldova). De asemenea, lucrările sale au fost incluse în numeroase expoziții colective, organizate la Iași, București, Pitești, Reşiţa, Bacău, Vaslui, Botoșani, Galați, Cluj, Timişoara, Constanţa, dar și în străinătate, la New York, Paris, Viena, Veneţia, Bangkok, Madrid sau Salonic. Activitatea sa a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții la saloanele naționale și internaționale de artă naivă, iar lucrările sale fac parte din colecții muzeale și particulare din România, Olanda, Belgia, Franţa, Austria, Germania, Statele Unite ale Americii, Canada.

Paula Iacob
Născută la 5 iunie 1955, la Bucureşti, Paula Iacob are în palmares numeroase premii și distincții, obținute la saloanele naționale și internaționale de artă naivă. Lucrările sale au fost reunite în cadrul unor expoziții personale, organizate la Cernavodă, Gura Humorului, Iaşi, Bucureşti, și în străinătate, la North Hatley şi Montreal (Canada), precum și în expoziții colective din țară și din afara granițelor (Iași, București, Pitești, Reşiţa, Bacău, Vaslui, Botoșani, Galați, Cluj, Timişoara, Constanţa, Chişinău, Atena, Madrid, Paris, Dalhousie, North Hatley, Quebec). Numeroase lucrări ale acestei artistei naive pot fi regăsite în colecții muzeale și particulare din România, Italia, Grecia, Spania, Olanda, Franţa, Germania, Japonia, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia.

Expoziţia „Citadela Naivilor. Costică Onuţă şi Paula Iacob” poate fi vizitată până pe 15 martie 2022, la Palatul Culturii, în spaţiul Muzeului Etnografic al Moldovei, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet; pauză pentru dezinfectarea şi aerisirea spaţiilor expoziţionale: 13.00 – 13.30). Accesul se face cu respectarea normelor sanitare în vigoare, în baza prezentării certificatului verde Covid-19.

  • Data: 13 ian. 2022 - 15 mart. 2022
  • Locație:Muzeul Etnografic al Moldovei
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform următorului program de vizitare:

Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău: 27-29 decembrie 2024 și 3-5 ianuarie 2025, între orele 10.00 – 17.00 

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași și Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași: 27, 28 decembrie 2024 și 3, 4 ianuarie 2025, între orele 10.00 - 17.00.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds