Săli reprezentative ale Palatului: LUNI – DUMINICĂ, 9.00 – 22.00 |
Muzee Palatul Culturii: M, M, J, D: 10.00 – 17.00, V, S: 10.00 – 18.00 |
Deschis acum
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează la Palatul Culturii, în perioada 2 – 14 iunie 2026, expoziția „Colecții și colecționari: Donația prof. univ. dr. Aldea Adrian – Sorin și dr. Aldea Rodica”.
Selecția expozițională cuprinde lucrări valoroase din colecția prof. univ. dr. Adrian Aldea și dr. Rodica Aldea, donată instituției în 2014 și 2022. Ca în fiecare an, vizitatorii vor putea admira creații semnate de nume importante ale artei plastice românești, precum Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Traian Brădean, Angela Popa-Brădean, Constantin Piliuță, Ion Pacea, Dan Hatmanu, Liviu Suhar, Doru Andrii, Florin Petrache, Corneliu Medrea, Florin Ungureanu.
„Invităm publicul să se bucure de aceste lucrări valoroase de artă modernă și contemporană românească, aflate în patrimoniul Muzeului de Artă din Iași, grație generozității familiei Aldea”, subliniază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Vernisajul va avea loc marți, 2 iunie 2026, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă, unde expoziția poate fi vizitată până pe 14 iunie 2026, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (marți – joi, duminică), respectiv, orele 10.00 – 18.00 (vineri și sâmbătă), cu biletul aferent muzeului sau cu bilet de expoziție temporară.
Vă așteptăm cu drag!


