Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate

Tinerii artiști din România, Slovenia, Croația, Finlanda și Spania se întâlnesc la Split pentru a realiza o co-creație artistică

Split Split, Croaţia (Toponim: Hrvatska)

După un prim Bootcamp online în luna mai (2021) în care au avut loc sesiuni de networking, de cunoaștere și schimb de experiență, acum în perioada 7-11 septembrie are loc a doua parte a acestui Bootcamp Split (Croația), ce reunește 14 tineri artiști din diferite discipline. Această întâlnire face parte din programul Europa Creativă în […]

Cea de-a cincea întâlnire transnațională a proiectului Erasmus+ ”CSR and Ethics in Training Centers for the benefit of all”

Roma Roma, Italia

În perioada 8-10 septembrie 2021, la Roma, se desfășoară cea de-a cincea întâlnire transnațională în cadrul proiectului de cooperare strategică ”CSR and Ethic in Training Centres for benefit of all”.Proiectul, coordonat de Asociația Formethic, din Toulouse, Franța, are parteneri din Bulgaria (Rousse Industrial Association), Grecia (Epimorfotiki și Dias Vet), Italia (Euphoria Net), Letonia (Menteifels projekti), […]

Eveniment „In Memoriam Ecaterina Ilisei”

Muzeul Unirii Strada Alexandru Lăpușneanu nr. 14, Iași, România

Muzeul Unirii – Muzeul de Istorie a Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, organizează sâmbătă 18 septembrie, de la ora 11.30, vernisajul unei expoziții ce reunește lucrări de pictură din Colecția familiei Ilisei.Cu acest prilej, va avea loc lansarea albumului „O colecție a afinităților elective, Colecția familiei Ilisei” (ediţia a doua, revăzută şi […]

Proiectul Erasmus+ “AACC Accessible Culture: Museums for Everyone developping Alternative Augmentative Communication”

Crema Crema, Italia

În perioada 28 - 30 septembrie 2021, în Crema (Italia), se desfășoară prima serie de activități de formare din cadrul proiectului Erasmus+ "AACC Accessible Culture: Museums for Everyone developping Alternative Augmentative Communication", la care Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași este partener. Imagini din Sala Pietro da Cemmo de la Muzeul Civic din Crema, ItaliaDetalii despre proiect: A.A.C.CESSIBLE […]

Proiectul Erasmus+ “AACC Accessible Culture: Museums for Everyone developping Alternative Augmentative Communication”

Crema Crema, Italia

În perioada 28 - 30 septembrie 2021, în Crema (Italia), se desfășoară prima serie de activități de formare din cadrul proiectului Erasmus+ "AACC Accessible Culture: Museums for Everyone developping Alternative Augmentative Communication", la care Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași este partener. Imagini din Sala Pietro da Cemmo de la Muzeul Civic din Crema, Italia Detalii […]

Dublu eveniment la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău

Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău Chișinău, Moldova, Republic of

În cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2021, derulate sub egida Ministerului Culturii din Republica Moldova, Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău a organizat miercuri, 22 septembrie 2021, evenimentul de inaugurare a expozițiilor permanente de Sculptură și Artă Decorativă Contemporană și Artă Universală (sec. XVI – XIX), la sediul central DADIANI - spațiu integral […]

Curs internațional în cadrul proiectului de parteneriat strategic UNLOCK

Madrid, Spania Madrid, Spania

În perioada 11 – 15 octombrie 2021, la Madrid (Spania), a avut loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului de parteneriat strategic "United for those in Needs: Learn, Open, Care, Keep - The Museum Mediator as Diversity Integrator" – UNLOCK, finanțat prin Programul Erasmus Plus.Reprezentanții organizațiilor partenere au participat la cursul internațional Integrative practices for […]

Curs internațional în cadrul proiectului de parteneriat strategic UNLOCK

Madrid Madrid, Spania

În perioada 11 – 15 octombrie 2021, la Madrid (Spania), a avut loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului de parteneriat strategic "United for those in Needs: Learn, Open, Care, Keep - The Museum Mediator as Diversity Integrator" – UNLOCK, finanțat prin Programul Erasmus Plus.Reprezentanții organizațiilor partenere au participat la cursul internațional Integrative practices for […]

Turneul Internațional ROMANIAN MUSIC JOURNEY

Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, partener al Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de Conservatorul de Muzică din Montauban (Franța), Association des Amis de Thierry Huillet din Toulouse, Ambasada României în Republica Austria, Institutul Cultural Român de la Viena, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Filarmonica „George Enescu” din București, Muzeul Etnografic […]

„Coasem și descoasem semne și semnificații. Cămașa feminină în patrimoniul cultural românesc din zona Moldovei”

Muzeul Etnografic al Moldovei Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1, Iași, Iași, România

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului și Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române - Filiala Iași, evenimentul „Coasem și descoasem semne și semnificații. Cămașa feminină în patrimoniul cultural românesc din zona Moldovei”. Desfășurat în format hibrid (fizic și Zoom […]

#Dostoievski200 – Zilele marelui scriitor rus la Iași

Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, partener al Centrului Rus de Știință și Cultură – Casa Rusă din București, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, invită publicul să viziteze, la Palatul Culturii, în perioada 2 - 14 noiembrie 2021, o expoziție a Muzeului „Dostoievski” din Sankt Petersburg, consacrată vieții și operei marelui scriitor.În noiembrie […]

© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.