Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale, invită publicul la un eveniment special, menit să marcheze aniversarea a 33 de ani de la deschiderea Muzeului „Poni-Cernătescu”, din cadrul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Ziua Muzeului „Poni-Cernătescu” va reuni vineri, 22 noiembrie 2024, începând cu ora 12.00, personalități ieșene, chimiști și iubitori ai muzeului, în cadrul unei întâlniri moderate de dr. ing. Monica Nănescu, șef al Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” și de dr. muzeograf Oana Florescu.
„În cei 33 de ani de activitate, Muzeul „Poni – Cernătescu” a devenit un punct de referință pentru toți cei care doresc să înțeleagă legătura dintre știință și cultură, fiind totodată un loc de comemorare și de promovare a marilor personalități ale științei ieșene, cum este și cazul acad. Constantin V. Gheorghiu”, apreciază Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.
Programul va debuta cu evocarea „IN MEMORIAM Academician Chimist Constantin V. Gheorghiu (1894– 1956)”, susținută de prof. dr. ing. Mariana Bezdadea, la 130 de ani de la nașterea reputatului profesor chimist.
Discipol al renumitului profesor Anastasie Obregia, Constantin V. Gheorghiu și-a desfăşurat activitatea începând din 1946, ca asistent la Laboratorul de Chimie organică al binecunoscutei universități ieșene. Primele cercetări ştiinţifice le-a efectuat asupra derivaţilor de tiotetrahidrochinazolină, aducând rezultate importante, apreciate de specialiştii din ţară şi străinătate. O parte din rezultatele obţinute i-au servit la teza inaugurală susţinută pentru obţinerea gradului de doctor în chimie. A continuat apoi cu cercetări referitoare la substanţele antituberculoase pe care le-a publicat împreună cu colectivul de specialişti al Catedrei de Chimie organică, în mai multe reviste de specialitate. Cu deosebită competenţă şi dăruire a contribuit la formarea unei importante serii de discipoli care şi-au obținut doctoratul sub conducerea sa şi anume: Lucia Manolescu, Leonia Stoicescu Crivetz, Elena Bogdan, Elena Cozbuschi, C. H. Budeanu, Boris Arventiev, Gheorghe Meran, Magda Petrovanu, Mircea Candiano Leonte.
Ca o recunoaştere a acestor merite, Laboratorul de Chimie organică al Facultății de Chimie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași poartă, din anul 1990, numele „Prof. C. V. Gheorghiu”.
Evenimentul va fi marcat și prin vernisarea expoziției „Acad. Constantin V. Gheorghiu – Mărturii documentare ale vieții și operei științifice” care va putea fi vizitată în perioada 22 noiembrie 2024 – 22 februarie 2025.
Programul se va încheia cu un microrecital susținut de Cvartetul de fagot „Sonoris” de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, îndrumător prof. dr. Florin Loghin.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună contribuția științifică remarcabilă a academicianului Constantin V. Gheorghiu și istoria Muzeului „Poni-Cernătescu”!
Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău: 27-29 decembrie 2024 și 3-5 ianuarie 2025, între orele 10.00 – 17.00
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași și Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași: 27, 28 decembrie 2024 și 3, 4 ianuarie 2025, între orele 10.00 - 17.00.
ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici
This will close in 30 seconds