Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 septembrie 2022, simultan, în format fizic, atât în România, la Iași, cât și în Republica Moldova, la Cahul, și va fi transmis online. Programul include organizarea unor ateliere practice de meșteșuguri tradiționale pentru copii, cu participarea meșterilor populari de pe ambele maluri ale Prutului.
Copiii și adolescenții prezenți la activități vor fi inițiați în pictură naivă pe linguri de lemn, olărit și modelaj în lut, țesut la gherghef, broderie, croșetarea semnelor de carte și confecționarea păpușilor și a tablourilor din fibre vegetale. Scopul acestor activități este de a aduce în atenția tinerei generații tradiții și obiceiuri care se regăsesc de ambele părți ale frontierei.
Atelierele vor fi animate de meșteri populari și se vor desfășura la Palatul Culturii din Iași, în holul din fața Sălii „Henri Coandă” și la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul. De asemenea, evenimentele vor putea fi urmărite online pe pagina de Facebook a Programului ”ENI CBC Romania – Republic of Moldova 2014-2020”, între orele 10.30 și 14.30.
Detaliile pot fi consultate pe site-ul Programului România – Republica Moldova, www.ro-md.net și pe pagina de Facebook ENI CBC Romania- Republic of Moldova 2014-2020.
În fiecare an, pe 21 septembrie, este sărbătorită Ziua Cooperării Europene, pentru a marca buna vecinătate și valorile comune care unesc comunitățile aflate la granițele interne și externe ale Uniunii. Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.