Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Târgul Meşterilor Populari – Ediția a XXI-a, 11 – 13 iunie 2021

9 iunie 2021 @ 13:00 - 13 iunie 2021 @ 20:00

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, organizează în perioada 11 – 13 iunie 2021, pe esplanada Palatului Culturii, cea de-a XXI-a ediție a Târgului Meşterilor Populari.
Manifestarea reunește la Iași aproximativ 60 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, care susțin, prin intermediul lucrărilor lor, păstrarea şi promovarea meşteşugurilor, precum și transmiterea acestora către noile generații, în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic.

Târgul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor muzicale tradiționale, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare. Întâlnirea cu publicul va avea loc vineri și sâmbătă, între orele 9.00 și 20.00, iar duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.

Desfășurat în fața Palatului Culturii, Târgul Meșterilor Populari va constitui o poartă simbolică spre muzeu, în contextul celei de-a XVII-a ediții a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, care va avea loc sâmbătă, 12 iunie 2021, când publicul este invitat să viziteze gratuit cele patru muzee din Palat, deschise în intervalul orar 19.00 – 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator).

Evenimentele se desfășoară în condiții de siguranță sanitară, cu respectarea normelor în vigoare.

Details

Start:
9 iunie 2021 @ 13:00
End:
13 iunie 2021 @ 20:00

Organizers

Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei
Primăria Municipiului Iași
Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”

Venue

Palatul Culturii
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform următorului program de vizitare:

Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău: 27-29 decembrie 2024 și 3-5 ianuarie 2025, între orele 10.00 – 17.00 

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași și Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași: 27, 28 decembrie 2024 și 3, 4 ianuarie 2025, între orele 10.00 - 17.00.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds