Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Aflată la a X-a ediţie, tabăra are ca scop promovarea culturii româneşti, a potenţialului turistic şi, nu în ultimul rând, facilitează întâlnirea membrilor asociaţiei, şi în plan real, nu doar în cel virtual, realizând adevărate punţi spirituale între oameni.
Activităţile taberei vor începe luni, 9 iulie 2018, ora 19.00, la Complexul Hotelier Ciric cu o expoziţie retrospectivă de fotografie „Taberele de creaţie ale Universului Prieteniei”. Seara va continua cu omagierea poetului Horia Zilieru la împlinirea vârstei de 85 de ani, urmată de un moment de muzică de pian şi jazz, poezie, literatură satirică şi degustare de vinuri.
Deschiderea oficială a taberei va avea loc la Palatul Culturii Iaşi – Sala „Ştefan Procopiu”, marţi, 10 iulie 2018, ora 11.00, și sunt invitate autorităţile locale, partenerii, reprezentanţi ai unor instituții culturale ieşene, media etc. După festivitatea de deschidere va urma un scurt recital de poezie şi muzică de inspirație patriotică, în cadrul evenimentului „România la Centenar”.
În după amiaza zilei, la ora 17.00, vă invităm în Parcul Copou, la Teiul lui Eminescu, la un dialog despre actualitatea lui Eminescu, moment urmat de câteva semnale editoriale, poezie şi muzică de Jazz şi o întâlnire de suflet cu elevii premiaţi la Concursul Internaţional de Creaţie Literară „Universul Cuvintelor”.
Miercuri, 11 iulie 2018, ora 10.00, la Complexul Hotelier Ciric va avea loc întâlnirea cu scriitorii din Basarabia şi Bucovina; ora 11.30 – prezentări de carte pentru copii; ora 17.00 – lansarea colecţiei „Cărţile Prieteniei”; ora 19.00 – maraton poetic şi concurs pe tema „Iaşi-capitală a Unirii prin literatură”.
Joi, 12 iulie 2018, ne găsiţi în mai multe locaţii din Iaşi: la ora 10.00, la Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasa Parascheva” cu un scurt recital de poezie, susţinut de participanţii la tabără; la aceeaşi oră la Palatul Copiilor vom descinde în taina picturii de icoane pe sticlă; iar la ora 11.00, la Complexul Hotelier Ciric – „Dialoguri şi Arte”.
Ziua se va încheia cu tradiţionalul Carnaval care în acest an are ca temă „Obiceiuri şi tradiţii româneşti”, urmat de un recital de muzică populară.
Participă la evenimente: poetul Horia Zilieru, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, conf. univ. dr. Diana Vrabie, conf. univ. dr. Grigore Chiper, eminescologii dr. Lucia Olaru Nenati şi dr. Theodor Codreanu, scriitorii Violeta Craiu, Florin Dochia, Firiţă Carp, Emilian Marcu, Mihai Batog Bujeniţă, Vasile Fluturel, Vasile Larco, Corina Matei Gherman, Constantin Mănuţă, Nicolae Spătaru, criticul Mioara Bahna, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Momentele artistice vor fi susţinute de lector univ. dr. Mihaela Loredana Gârlea, Ina Paladi, Gabriel Paiu, Alex Marinescu şi Karla Ursu.
Vom spune la revedere celei de a X-a ediţii a taberei de creaţie organizată de Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, vineri, 13 iulie 2018, când vă aşteptăm cu impresii şi sugestii, la un ceai, la Complexul Hotelier Ciric.
Primăria Municipiului Iaşi a cofinanţat acest proiect în baza baza Legii nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Vă așteptăm!