Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Organizat cu scopul de a sprijini victimele cutremurelor din Turcia și Siria, în urma cărora mii de oameni și-au pierdut viața, evenimentul reunește 27 de pictori și sculptori ieșeni, care într-un gest de solidaritate contribuie prin donațiile lor la ajutorarea celor care au cu adevărat nevoie de sprijin: Felix Aftene, Vladlen Babcinețchi, Bogdan Bârleanu, Zamfira Bîrzu, Smaranda Bostan, Cezarina Caloian, Gabriel Caloian, Radu Carnariu, Claudiu Ciobanu, Marinela Ciobanu, Adrian Crîșmaru, Rodica Crîșmaru, Cristian Diaconescu, Gabriela Drinceanu, Sabin Drinceanu, Valentina Druțu, Daniela Grapă, Gheorghe Lungu, Manuell Mănăstireanu, Eugen Mircea, Traian Mocanu, Ana Maria Negară, Constantin Tofan, Andrei Alecsandru Pantea, Liviu Suhar, Dragoș Pătrașcu și Cristian Ungureanu.
„Suntem onorați să găzduim această licitație. Este un eveniment de coeziune și binefacere, ce urmărește doar sprijinirea victimelor cutremurului devastator, oferind o lumină de speranță prin lucrările de artă expuse spre vânzare”, menționează drd. Valentina Druțu, manager interimar al Complexului Muzeal Național „Moldova” și, totodată, unul dintre artiștii care contribuie prin donarea unei lucrări proprii la evenimentul caritabil.
Evenimentul, înregistrat și transmis de TVR Iași, va fi moderat de Cătălin Sava.
„Invităm firmele ieșene, iubitorii de artă, de bine și de implicare socială, să fie alături de noi în acest act de solidaritate. Renumiți pictori și sculptori ieșeni sunt alături de victimele cutremurului din Turcia și Siria într-un eveniment unic în țară, de ajutorare și de unitate. Inițiativa a venit chiar din partea membrilor filialei din Iași, cunoscuți pentru generozitatea cu care se implică în proiecte sociale”, afirmă dr. Maria Bilașevschi, președinte interimar al UAPR – Filiala Iași.
Fondurile strânse în urma licitației vor fi gestionate de Clubul Rotary Iași împreună cu organizațiile similare din Turcia.
Cei interesați să achiziționeze o lucrare de artă vor putea face oferta în ziua deschiderii licitației, urmând a vira suma corespunzătoare în contul Asociației „Clubul Rotary Iași”: IBAN RO27BTRLRONCRT0624600601, menționând la detaliile de plată autorul și titlul lucrării achiziționate.
Lucrările licitate vor putea fi achiziționate și online de pe website-ul www.uapriasi.ro începând cu data de 16 martie 2023.