Săli reprezentative ale Palatului: LUNI – DUMINICĂ, 9.00 – 22.00 |
Muzee Palatul Culturii: M, M, J, D: 10.00 – 17.00, V, S: 10.00 – 18.00 | Deschis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

Recital de absolvență la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

5 iunie 2026 @ 13:00 - 17:00

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, invită publicul vineri, 5 iunie 2026, ora 13.00, la un eveniment artistic de excepție desfășurat în salonul oval al muzeului.
Sub cupola măiestriei interpretative, trei absolvenți ai școlii ieșene de canto – sopranele Corina Elena Plăcintaru și Ecaterina Grosu, alături de tenorul Denis Josanu – vor oferi un recital vocal, coordonat de conf. univ. dr. Cătălina Chelaru și lect. univ. dr. Ina Cristea Stoica.
„Acest eveniment aduce împreună talentul, pasiunea și excelența artistică, contribuind la diversificarea ofertei culturale a muzeului și la apropierea comunității de valorile muzicii clasice”, declară Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Timp de aproape două ore, publicul va fi purtat într-o fascinantă călătorie muzicală, care va traversa epoci și stiluri, de la Baroc și Clasicism până la creațiile reprezentative ale școlilor naționale. Programul va contura o amplă galerie de personaje din teatrul liric și va reuni pagini celebre din universul operei, farmecul și umorul operetei, precum și energia contagioasă a musicalului.
Emoția, culoarea, talentul, curajul și prospețimea interpretărilor vor transforma această întâlnire artistică într-un adevărat festin muzical, dedicat iubitorilor de muzică și frumos.

Recitalul va fi acompaniat la pian de lect. univ. dr. Ina Cristea Stoica, artist plurivalent și cadru didactic al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
Vă invităm să luați parte la această experiență muzicală deosebită, găzduită de unul dintre cele mai reprezentative spații culturale ale Iașului și să vă bucurați de talentul unei noi generații de artiști lirici.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Details

Date:
5 iunie 2026
Time:
13:00 - 17:00
Event Category:
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.