Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Evenimentul este dedicat Zilei Culturii Naționale și va avea loc luni, 15 ianuarie 2018, ora 17.00, în Sala „Ştefan Procopiu” de la Palatul Culturii.
Interpretează elevi de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”:
• Clasa de teatru – îndrumător, prof. Nicolae Ionescu;
• Clasa de canto – îndrumător, prof.dr. Daniela Ciocoiu;
• Grupul vocal al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași – dirijor, prof. Gabriel Gheorghiță.
Proiectul artistic-educativ-muzeal „Portativul tânărului artist”, iniţiat şi coordonat de Carmen Zaharia-Danicov, profesor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, și de dr.ing. Monica Nănescu, șef al Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „ŞtefanProcopiu”, continuă ciclul de manifestări culturale dedicate elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul vocaţional, oferindu-le acestora posibilitatea de a performa într-un spațiu scenic neconvențional. Astfel, pe parcursul anului 2018, muzeul va constitui și o interesantă rampă de lansare a tinerelor talente în domeniul muzicii, respectiv al artelor dramatice şi coregrafice.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm cu drag!