Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Obiecte din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei, prezentate de ICR New York

28 septembrie 2020 @ 13:00 - 28 iunie 2021 @ 20:00

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este partener în Programul online de promovare a istoriei României, intitulat ”The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect”, derulat de Institutul Cultural Român de la New York, pe canalele media proprii.
Programul a debutat în luna mai, cu o incursiune în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și continuă, în perioada septembrie – decembrie, cu o nouă serie, realizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Inițiatorii proiectului își propun să reconstituie epoci definitorii din istoria națională, prin intermediul câtorva artefacte reprezentative, de o mare încărcătură simbolică, care sintetizează un întreg context cultural, economic, tehnologic sau politic, obiectele fiind prezentate publicului prin imagine, text și material filmat.

Primul episod realizat de Muzeul de Istorie a Moldovei a adus în prim-plan civilizația „Cucuteni” – un nume cunoscut atât în rândul celor care se ocupă de cercetarea preistoriei, cât și a numeroșilor pasionați de realizările marilor civilizații ale umanității. Prezentarea realizată de muzeograf dr. Loredana Solcan a constituit un record de audiență, după cum precizează inițiatorii proiectului, și poate fi urmărită în continuare pe blogul ICR New York:

The History of Romania in One Object / Cucuteni Painted Vessel

Cel de-al doilea episod, programat pentru luni, 28 septembrie 2020, spune povestea Sabiei lui Alexandru Ipsilanti, care poate fi admirată în expoziția „Curtea Domnească din Iaşi: o istorie redescoperită”, deschisă în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei de la Palatul Culturii Iași. Textul este semnat de dr. Sorin Iftimi, istoric și curator; prezentarea video este realizată de dr. Cătălin Hriban, istoric. Materialele filmate de la Iași, în cadrul acestui proiect, sunt realizate de Mihai Neagu.

The Sword of Prince Ipsilanti / The History of Romania in One Object

Premieră online https://www.facebook.com/RCINY
Ora 21.00, ora României (2 p.m. EDT)
Materialele pot fi accesate oricând după premieră, pe Facebook, Youtube și Website – Romanian Cultural Institute in New York/ ICR New York.
Data de difuzare a următorului episod este 5 octombrie 2020.

Însemnele masonice aparținând lui M. Kogălniceanu, prezente în expoziția permanentă a Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu” și Decorațiile lui Alexandru Ioan Cuza, de la Muzeul Unirii din Iași se numără printre următoarele subiecte abordate în acest proiect.

Vă invităm să ne urmăriți online și vă așteptăm cu drag la muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași!

Details

Start:
28 septembrie 2020 @ 13:00
End:
28 iunie 2021 @ 20:00

Organizers

Institutul Cultural Român de la New York
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei

Venue

Muzeul de istorie, Palatul Culturii
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 1
Iași, Iași 700028 România
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform următorului program de vizitare:

Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău: 27-29 decembrie 2024 și 3-5 ianuarie 2025, între orele 10.00 – 17.00 

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași și Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași: 27, 28 decembrie 2024 și 3, 4 ianuarie 2025, între orele 10.00 - 17.00.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds