Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Etnografic al Moldovei prezentat publicului din Turcia prin intermediul ICR Istanbul

19 noiembrie 2020 @ 12:00 - 1 august 2022 @ 20:00

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este prezent, alături de alte unsprezece muzee de profil din România, într-un nou proiect online, intitulat „Patrimoniul etnografic românesc prezentat la Istanbul“, inițiat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și dedicat publicului turc și diasporei române din Turcia.

Muzeele sunt prezentate pe pagina de Facebook www.facebook.com/ICRIstanbul, în perioada 12 noiembrie – 15 decembrie 2020, într-o serie de materiale video, în limba română, cu subtitrare în limba turcă.

Filmele au fost realizate prin contribuția unor muzeografi dedicați activității de cercetare și recuperare a patrimoniului cultural, din cadrul muzeelor partenere în proiect, Muzeul Etnografic al Moldovei aflându-se într-o companie selectă, alături de: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale – ASTRA din Sibiu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, Muzeul Județean Gorj „Al. Ștefulescu” din Târgu Jiu, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din Râmnicu Vâlcea, Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc și Muzeul de Artă Populară Constanța.

Invităm publicul să descopere, online, Muzeul Etnografic al Moldovei, unul dintre cele patru muzee aflate în Palatul Culturii din Iași, dar și să ne viziteze, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00, în condițiile de siguranță sanitară impuse în această perioadă.

Filmul de prezentare poate fi urmărit și pe YouTube, aici: ICR Istanbul – Muzeul Etnografic al Moldovei/ muzeograf Ana-Maria Rață/ video: Vlad Alui Gheorghe

Details

Start:
19 noiembrie 2020 @ 12:00
End:
1 august 2022 @ 20:00

Organizer

Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei

Venue

Muzeul Etnografic al Moldovei
Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 România
Phone:
+40 232 275 979
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform următorului program de vizitare:

Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău: 27-29 decembrie 2024 și 3-5 ianuarie 2025, între orele 10.00 – 17.00 

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași și Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași: 27, 28 decembrie 2024 și 3, 4 ianuarie 2025, între orele 10.00 - 17.00.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds