Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
La evenimentul care se va desfăşura în perioada 27 februarie – 4 martie 2020, în Piața Unirii din Iaşi, vor fi prezenți 30 de meşteri populari, atât din Moldova, cât şi din alte zone etnografice ale României, precum și din Republica Moldova.
Deschiderea oficială va avea loc în ziua de 29 februarie 2020, începând cu ora 11.00, și va fi completată de un moment artistic, sub genericul „Dor de primăvară”, al cărui program cuprinde dansuri și cântece populare susținute de elevi de la Palatul Copiilor Iași, Școala Gimnazială din comuna Rediu (Iași) și membri ai Asociației „Ciurbeștenii” din satul Ciurbești (Iași).
Dedicată promovării Mărțișorului – obicei și simbol tradițional, inclus de UNESCO în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, manifestarea vizează și continuarea dialogului între meșterii populari și tânăra generație, prin intermediul unor demonstrații practice de realizare a mărțișorului tradițional.
Vizitatorii vor găsi la standurile meșterilor populari mărțișoare tradiționale sau realizate în spirit tradițional, precum și obiecte tradiționale specifice meșteșugului fiecărui creator popular, care pot constitui daruri de primăvară pentru cei dragi.