Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
Volumul are la bază teza de doctorat a autorului susținută în anul 2009, fiind cea dintâi cercetare exhaustivă asupra celor peste 100 de boieri care au alcătuit Sfatul domnesc al lui Ștefan cel Mare. Între timp, lucrarea a căpătat o nouă formă, fiind structurată pe patru secțiuni: 1. Boierii Sfatului domnesc (logofeți, vornici, pârcălabi, spătari, comiși etc.); 2. Boieri căzuți în război (studiu de caz – lupta de la Vaslui); 3. Însemne heraldice, cu stemele și sigiliile boierilor lui Ștefan cel Mare și a celor de dinaintea lor; 4. Boierii Moldovei – origini și descendențe, cu perspectiva istoriografică asupra problemei stăpânirii funciare, supusă multă vreme presiunilor ideologice, aducând contribuții menite să lămurească evoluția boierimii și apariția răzeșilor, cei din urmă strâns legați, mai ales în folclor și literatură, de Ștefan cel Mare.
Invitații acestui eveniment editorial vor fi Ștefan S. Gorovei și Alexandru-Florin Platon.