Săli reprezentative ale Palatului: LUNI – DUMINICĂ, 9.00 – 22.00 |
Muzee Palatul Culturii: MARȚI – DUMINICĂ: 10.00 – 17.00 |
Deschis acum
Săli reprezentative ale Palatului: LUNI – DUMINICĂ, 9.00 – 22.00 |
Muzee Palatul Culturii: MARȚI – DUMINICĂ: 10.00 – 17.00 |
Deschis acum

Luna ianuarie este pigmentată, de asemenea, cu noi evenimente muzicale, organizate alături de parteneri de tradiție: artiști ai Operei Naționale Române Iași revin la Palat, pe 15 ianuarie 2026, de la ora 18.30, cu un recital dedicat Zilei Culturii Naționale, iar Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită cu un concert organizat în parteneriat cu Filarmonica „Moldova” Iași și susținut de Corul Academic „Gavriil Musicescu”, pe 22 ianuarie 2026, de la ora 19.00, în Sala „Henri Coandă”.
Seria întâlnirilor cu autori include, de această dată, lansarea cărții „Inaugurarea Palatului de Justiție din Iași. Reflecții în presa vremii”, semnată de Senica Țurcanu și Cosmin Niță, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026, de la ora 13.00, în Holul de Onoare al Palatului Culturii.
„Continuăm, și prin intermediul acestor evenimente, să reflectăm misiunea noastră de a transforma muzeul într-un spațiu viu, un spațiu al dialogului între generații, dorindu-ne să fim cât mai aproape de publicul nostru și să construim, împreună, amintiri plăcute și, mai ales, relevante”, afirmă Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Așadar, publicul ieșean și vizitatorii orașului sunt invitați să descopere evenimentele propuse în luna ianuarie și să se bucure de vizita în spațiile muzeale, unde specialiștii îi așteaptă cu proiecte atractive și expoziții recent deschise:
Reamintim că muzeele din Palatul Culturii sunt deschise de marți până duminică, orele 10.00 – 17.00, iar Sălile reprezentative ale Palatului pot fi vizitate în fiecare zi, între orele 9.00 și 22.00.
Vă așteptăm cu drag!
Program CMNM în perioada 24 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026