Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită joi, 28 noiembrie 2024, ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași, la cea de-a IX-a ediție a proiectului „Toamnă Româno – Italiană”, inițiat de Asociația „Universul Prieteniei” Iași.
Programul cuprinde lansarea romanului „Urma pașilor ei. Iulia Hașdeu între viață și nemurire”, semnat de Adriana Ungureanu, ediția a doua, revizuită, apărut la Editura Eikon, București, 2024, cu o prefață semnată de criticul Christian Crăciun. Volumul va fi prezentat de Elena Leonte, editor, profesor, și de Emilian Marcu, scriitor, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Apariția volumului este un omagiu adus Iuliei Hașdeu la împlinirea a 155 de ani de la nașterea acesteia și face referire la viața celebrei scriitoare, deși nu ea este protagonista, ci un alt personaj care o simte prin căi paranormale și care pornește pe urmele ei în spațiu și timp, dezvăluindu-i istoria autentică, documentată.
Proiectul „Toamnă Româno-Italiană” a fost conceput ca un duplex cultural România – Italia, inițiat de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în anul 2016. Volumul tradus în italiană, „Alla ricerca del suo spirito”, apărut la Terra d’ulivi Edizioni, Lecce, 2024, a fost prezentat la Accademia di Romania in Roma, sub patronajul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Republica Italiană.
„Aceste colaborări subliniază importanța dialogului cultural dintre cele două țări, încurajând un schimb fructuos de idei și cunoștințe în domeniul literar”, subliniază Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.
Momentul artistic susținut de actrița soprana Marina Porumb va întregi acest moment editorial, moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, și muzeograf Mihaela Tudose.
La evenimentul organizat de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în parteneriat cu Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”, vor participa elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dancu și iubitorii de literatură contemporană.
La acest eveniment, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!