Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Continuăm incursiunea noastră ce are ca scop prezentarea unor obiecte aflate în colecțiile Muzeului Etnografic al Moldovei și vă adresăm invitația ca, odată cu redeschiderea Muzeului, să ne treceți pragul pentru a le admira.
Imagine: Icoana Sfântului Gheorghe (a doua jumătate a secolului al XIX-lea), colecția Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.
Sf. Gheorghe este un sfânt martir militar, deosebit de iubit şi respectat în tradiţia bisericii apusene şi răsăritene, unde există un adevărat cult al său.
Faptele de vitejie ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, consemnate în Viețile Sfinților, au trezit un ecou puternic în conştiinţa oamenilor, contribuind la întregirea imaginii lui de biruitor asupra întunericului şi a morţii, aşa cum este redat şi în iconografie, ucigând balaurul de lângă cetatea Beirutului, care cerea necontenit jertfe omenești. Datorită imaginii sale de sfânt martir, făcător de minuni, tradiţia populară a conservat imaginea sfântului, ca stăpân peste vremea caldă, pe care o deschide.
În calendarul popular această zi, 23 aprilie, marchează adevăratul început al primăverii, acum având loc debutul anului nou pastoral, prilej de sărbătoare, dar și de atenție deosebită față de turmele de animale, a viețuitoarelor domestice în general, manifestată prin practici rituale menite să le protejeze peste an. Această divinitate care ocrotește animalele, era ținută și cinstită cu mare grijă în popor, Sf. Gheorghe fiind și cel ce veghează asupra câmpului roditor, luptând cu vrăjile şi magia nefastă a strigoilor, ce puteau lua mana vacilor, lăsându-le fără lapte.
Acum se tocmeau ciobanii, bacii, stăpâni peste turme pe timpul văratului, erau scoase oile la păscut, aveau loc înțelegeri privind măsurişul laptelui şi alesul oilor, precum şi ruptul sterpelor, momente marcate și de-o petrecere câmpenească, Sâmbra oilor, la care lua parte tot satul, preotul fiind cel care sfinţea turmele.
Apa, focul, ramurile verzi sunt prezenţe permanente ale sărbătorii, flăcăii având obiceiul de a uda fetele cu apă, ca formă de apărare împotriva spiritelor nefaste, tot ele spălându-se dis de dimineaţă înainte de ivirea zorilor, cu rouă, pentru a fi frumoase şi atrăgătoare.
Focul, ca element ce asigură protecţia simbolică a Soarelui, este prezent şi el sub diverse ipostaze, având loc fumigaţii făcute în vii ori în livezi, pentru alungarea dăunătorilor. Ramura verde – efigia vegetală a sărbătorii, îmbracă de asemenea un rol magic, apărând fie sub forma crengilor de răchită, slujită şi binecuvântată în biserică, aninată la streşini şi porţi, fie a rugului de măceş, a leuşteanului sau usturoiului, plante aromatice cu valențe apotropaice.
Ziua aceasta era considerată propice și pentru efectuarea riturilor de divinaţie, prin care tinerele fete, cu ajutorul plantelor de leac, își făceau de dragoste, busuiocul, năvalnicul, mătrăguna, jucând un rol important.
Ovidiu Focșa, muzeograf