Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” organizează în perioada 4 – 27 octombrie 2022, la Palatul Culturii din Iași, Expoziția „reFLUX”, semnată de artistul Vasile Rață.
Vernisajul va avea loc marți, 4 octombrie 2022, ora 18.00, în prezența artistului și a curatorilor Maria Bilașevschi și Valentina Druțu.
„Vasile Rață este unul dintre puținii artiști pentru care realitatea devine imediată, nu prin raportarea romantizată la un timp ce implică, prin propria natură, o structură socială și politică, ci prin contactul nemediat dintre ființele ce compun artistul, din care se desprinde pregnant cercetătorul-descoperitor, arheologul propriilor structuri ale memoriei”, precizează criticul de artă Maria Bilasevschi.
Membru al Uniunii Artiștilor din România, Vasile Rață (n. 1966, Călărași – Republica Moldova) a absolvit Departamentul de Scenografie de Film, în cadrul Institutului de Cinematog rafie din Moscova, precum și cursurile de licență și master în pictură la Universitatea Națională de Arte din București. Lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziții personale, iar printre participările internaționale se numără cele în expoziții de grup din Austria, Vietnam, Italia, Grecia, SUA, Israel, Belgia etc. A desfășurat rezidențe la Academia Brera din Milano (2002), Centrul de Artă Contemporană din Pancevo, Serbia (2012) și Centrul de Artă Contemporană din Bat Yam și Tel Aviv (2015).
Cea mai nouă expoziție personală a artistului Vasile Rață, „reFLUX”, poate fi vizitată la Muzeul de Artă de la Palatul Culturii, până pe 27 octombrie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultima intrare).
Vă așteptăm cu drag!