Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Vezi toate Expozițiile

Expoziția personală Tudor Zbârnea – „Spațiu atemporal”

31 mart. 2017 - 30 apr. 2017

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă și Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova vă invită să vizitați expoziția personală Tudor Zbârnea – „Spațiu atemporal”, deschisă în perioada 4 aprilie – 30 aprilie 2017, la Palatul Culturii din Iași.

Absolvent al Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău şi al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design – Secția pictură, clasa profesorului Corneliu Ionescu, Tudor Zbârnea este membru al Academiei Naționale de Arte a Ucrainei, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova şi al Uniunii Artiştilor Plastici din România, și membru al Asociației Internaționale a Artiştilor Plastici Profesionişti din cadrul UNESCO, Paris. Din 2001 este rezident al Cité Internationale des Arts din Paris.

Tudor Zbârnea desfăşoară o bogată activitate în domeniul picturii, participând la peste 300 de expoziții reprezentative de artă contemporană, naționale şi internaționale, organizând şi 32 de expoziții personale în diverse muzee şi galerii de artă, atât din Moldova și România, cât și din multe alte țări.

Pe parcursul carierei sale artistice, artistul reprezintă Republica Moldova în străinătate în cadrul multiplelor Simpozioane şi Saloane Internaționale de Artă, unde se distinge printr-un puternic discurs pictural individual, expunând în Belgia, Belarusia, Cehia, Cipru, China, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Italia, Lituania, Olanda, Rusia, Slovacia, Turcia și Ucraina. Creația artistului este apreciată în presă şi literatura de specialitate de prestigioși critici și istorici de artă din țară și străinătate: Constantin Ciobanu, Tudor Stăvilă, Tudor Braga, Ludmila Toma, din Moldova; Dan Grigorescu, Aurel Chiriac, Adrian Silvan Ionescu, Negoiță Lăptoiu, Marin Gherasim, Tudor Octavian, Pavel Șușară, Valentin Ciucă, Gheorghe Macarie, Iolanta Malomen, din România; Barîs Krapak, Victor Kovalev, din Belarus; Alberto Bolzonella din Italia, numele lui fiind inclus în diverse dicționare și enciclopedii de artă.

Tudor Zbârnea practică o pictură (dublată de o ideatică plastică) sensibil înrudită cu sugestiile de fugă spațială, de dispersie temporală care caracterizează arta orientului antic, dar şi curentele artistice de avangardă de la mijlocul secolului trecut. Aceste picturi sunt marcate de o absorbție tematică necontaminată, o translare a arhetipalului în modern, a „lucrurilor comune” în unicitatea mesajului artistic de început de secol XXI.

Vă așteptăm la vernisajul expoziției ce va avea loc marți, 4 aprilie 2017, ora 17.00, la Palatul Culturii, în spațiul Muzeului de Artă. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Maria Bilașevschi.

  • Data: 31 mart. 2017 - 30 apr. 2017
  • Locație:Muzeul de Artă
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.