Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu „Flori de ie” vă invită vineri, 20 ianuarie 2017, ora 18.00, la o prezentare inedită a iei românești, care va avea loc la Palatul Culturii din Iași, în Sala Voievozilor. Evenimentul este organizat în preajma aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române – 24 Ianuarie 1859. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
După numeroase prezentări de succes, realizate în anii trecuți în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi sau Shanghai, „Flori de ie” – unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri naționale, ce promovează tradiția, arta și valorile românești în lume – începe anul 2017 adăugând o primă filă de poveste, de la Iași.
Evenimentul are ca scop promovarea portului tradițional românesc, prin expunerea unor costume populare din colecția „Flori de ie”, în cadrul unei prezentări unice de ii românești. Prezentarea va fi realizată în parteneriat cu Brândușa Bordeianu, make-up artist.
Colecția „Flori de ie” cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, modele unicat, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Motivele tradiționale provin din toate regiunile țării și fiecare piesă vine alături de propria-i poveste.
„Autenticitatea, atenția pentru detalii, pasiunea pentru handmade, dar și cromatica deosebită au adus aprecieri generoase, astfel încât, produsele «Flori de ie» se reliefează distinctiv, într-o manieră modernă. Astfel, am reușit să ducem frânturile neamului românesc peste hotare, acolo unde românii ne-au primit cu brațele deschise, iar străinii cu numeroase aprecieri. Acum, vom ajunge cu povestIILE românești, atent brodate, la Iași, orașul marilor idei, al primei importante Uniri, și totodată un oraș al culturii și al educației, un oraș fermecător”, apreciază Cristina Chiriac, fondator „Flori de ie”.
Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, România TV, TVR, Agerpres, Eva.ro, Kanal D, Iași Tv Life, Laura Hulubei. Fotograf oficial al evenimentului – Geanina Sălceanu.
Sursa foto: florideie.ro