Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate

VALORI DE PATRIMONIU. Muzeul Etnografic al Moldovei Scoarță din a doua jumătate a secolului XIX, de la Știubieni – Botoșani

Muzeul Etnografic al Moldovei, Palatul Culturii

Din dorința de a oferi vizitatorilor noștri virtuali posibilitatea de a se bucura de valorile patrimoniului muzeal în această perioadă, în care activitățile cu publicul sunt suspendate, în contextul măsurilor implementate de autorități pentru prevenirea riscului de răspândire a infecției cu noul coronavirus, vă propunem periodic o incursiune în colecțiile de patrimoniu ale muzeelor din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. 

Realizată în a doua jumătate a secolului XIX, această valoroasă piesă din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei este o scoarță, identificată drept covor de către muzeografii Victoria Semendeaev și Melania Ostap. A fost colectată la mijlocul secolului al XX-lea în Știubieni, județul Botoșani, are dimensiunile de 3,66 x 1,45 metri, și a fost realizată cel mai probabil la jumătatea secolului al XIX-lea, prin tehnica ales-legat.

Este o piesă specială datorită decorului cvasi-canonic, având un chinar limitativ pe patru laturi, și un câmp decorativ cu structură narativă.

Chenarul de pe laturi este decorat cu un vrej luxuriant, având modele de cârcei și frunzulițe în alternanță cromatică, iar la marginea exterioară beneficiind de o linie de zimți (motiv dinți de lup), alternând cromatic în grupe cu număr par.

Decorul cu turturele este găsit de cele mai multe ori la covoarele de zestre, deoarece aceste păsări ilustrează fidelitatea conjugală. Un alt motiv prezent este cel al crucii, simbolizând protecția casei și a locuitorilor.

Interesant este faptul că elementele brodate pe țesături indică utilitatea și locul de expunere a elementului; spre exemplu, în cazul acestui covor, plasarea lui va fi întotdeauna pe perete, deoarece crucea nu se călca niciodată în picioare.
Alternanța cromatică asigură dinamismul compoziției.

Se cuvine să facem o precizare referitoare la denumirea piesei. Până la începutul secolului al XX-lea pentru a decora casa se realizau două tipuri de țesături groase din lână: lăvicerul (lăicer, lăghicer, păretar) și scoarța. Ambele tipuri de țesături aveau rolul de a acoperi pereții, diferența dintre ele fiind dată de dimensiunea fiecărei țesături. Lăvicerul era îngust, fără chenar. El se țesea în metraje mari, fiind socotit la val, din care se tăiau bucăți adecvate pereților ce trebuiau acoperiți.

Scoarța era destinată strict acoperirii peretelui de fundal, avea dimensiuni prestabilite din urzit și o sintaxă decorativă proprie, având ca element canonic identificator chenarul. Termenul scoarță este explicat de rolul funcțional al piesei, care acoperea peretele casei la fel cum scoarța acoperă și protejează copacul. Astfel se asigura confortul termic al peretelui cu pat (cel mai important din casă).

În momentul în care scoarța începe să fie folosită pentru acoperirea podelei, lucru care se întâmpla în ambientul caselor boierești, ea capătă o nouă denumire, sugerată chiar de uz: covor. Termenul este preluat ulterior de țărănci chiar pentru scoarțele genuine, folosite canonic, iar de la mijlocul secolului al XX-lea această denumire se generalizează.

Dimensiunea scoarțelor furnizează un indiciu asupra mărimii odăilor (încăperilor casei). Scoarțele din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt mari, de regulă au peste 3 metri lungime (aproximativ 3,5 m), sugerând că peretele încăperii avea circa 4m. Pe planul dreptunghiular al casei din acea perioadă se înscriau două încăperi cu dimensiuni de 4x4m și o tindă (hol) cu dimeniuni de 2×4 metri. În ultimul sfert de veac XIX acesta era planul cel mai des întâlnit al caselor, plan ce se va menține și în prima parte a secolului XX.

Casele de tipul o odaie jumătate, cele cu tindă încălzită și odaie de locuit, au practic două încăperi mari, odaia de locuit fiind de dimensiuni 4x4m sau chiar 4x5m. Planul dezvoltat explica lungimea mare a scoarței. Din punct de vedere tehnic această lungime se putea realiza atât în stative cât și în gherghef. În ceea ce privește lățimea scoarței lucrurile stau diferit. În timp ce ghergheful permitea realizarea unor piese mai late, stativele erau limitative, fapt ce a deteminat femeile să inoveze. Așa au apărut scoarțele din două foi (doi lați) și scoarțele cu chenar adăugat pe o latură sau pe două. 

Piesa noastră are structura de foaie cu chenar pe o latură la care se adaugă, prin coasere, chenarul de pe a doua latură, țesut separat. Este o piesă aleasă în stative, în tehnica ales legat, tehnică ce presupune trecerea firelor de culori diferite alăturate după același fir de urzeală, adică, în limbaj popular, legarea culorilor, ceea ce face ca linia de separare a culorilor vecine să fie discret îngroșată. Materialul folosit la realizarea scoarței este lâna naturală (nevopsită) pentru fond și lână vopsită vegetal și chimic pentru motivele decorative.

© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.