Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Deschis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

Târg de Crăciun al Meșterilor Populari în Piața Unirii din Iași

19 decembrie 2024 @ 10:00 - 22 decembrie 2024 @ 18:00

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în colaborare cu Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” și Primăria Municipiului Iași, invită publicul să participe la Târgul de Crăciun al Meșterilor Populari, desfășurat în perioada 19 – 22 decembrie 2024, în Piața Unirii din Iaşi.

Ajuns la cea de-a IV-a ediție, târgul reunește 25 de meșteri populari din Moldova și din alte zone etnografice ale României. Vizitatorii vor regăsi aici obiecte autentice, daruri tradiționale de Crăciun și Anul Nou, care provin din diferite domenii meșteșugărești: port popular, pictură icoane, olărit, cioplituri în lemn, împletituri din fibre vegetale, ţesături, pielărit etc.

„Vă invităm să ne bucurăm împreună de prezența acestor valoroși creatori populari și să continuăm tradiția frumoaselor noastre obiceiuri din cea mai însemnată perioadă de sărbătoare românească a anului”, afirmă Andrei Apreotesei, manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.

Printre invitații acestei ediții se numără și reprezentanți ai Centrului de Informare Turistică din Ungheni – Republica Moldova și ai Centrului de meșteșuguri „Covorul dorului” din Sărata Veche, Fălești – Republica Moldova.

Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 19 decembrie 2024, de la ora 14.30 și va prilejui publicului întâlnirea cu elevi de la Palatul Copiilor din Iași, precum și cu grupul de dansatori de la Căminul Cultural al comunei Scânteia – județul Iași, care vor aduce în centrul orașului colinde, cântece și dansuri populare specifice sărbătorilor de iarnă.

„Meșterii populari doresc să aducă un strop de bucurie și de speranță ieșenilor, precum și turiștilor care ajung în această perioadă la Iași, expunând obiecte tradiționale lucrate cu dragoste și trudă. Nu vor lipsi, desigur, demonstrațiile meșteșugărești și atelierele de creație interactive”, subliniază Silvia Cozmîncă, preşedinte al Asociaţiei „ART – Meşteşugurile Prutului”.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Dialog Pentru Dezvoltare (ADD) – Iași; Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (A.S.I.M.); GAL Stejarii Argintii, Iași; Palatul Copiilor, Iași; Căminul Cultural al comunei Scânteia, județul Iași.

Târgul de Crăciun al Meșterilor Populari poate fi vizitat de joi până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Vă aşteptăm cu drag!

Details

Start:
19 decembrie 2024 @ 10:00
End:
22 decembrie 2024 @ 18:00
Event Category:

Organizers

Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”
Primăria Municipiului Iași
Muzeul Etnografic al Moldovei
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.
În perioada 24 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025,  muzeele vor funcționa conform programului standard de vizitare:

Marți – sâmbătă, orele 10.00 – 17.00 (sărbători legale - închis): Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași; Muzeul „Poni – Cernătescu” Iași;

Miercuri – duminică, orele 10.00 – 17.00 (sărbători legale - închis): Palatul Culturii; Muzeul Unirii; Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa; Muzeul Viei și Vinului Hârlău.

ANUNȚ: Parcarea din fața Palatului Culturii va fi închisă în perioada 30 decembrie 2024, ora 06.00 – 1 ianuarie 2025, ora 06.00. Anunțul: aici

This will close in 30 seconds