Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Triplă lansare de carte la Muzeul Unirii din Iași

22 octombrie 2023 @ 12:00 - 14:00

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul la o triplă lansare de carte, purtând semnătura scriitoarei Nina Gonța, eveniment care va avea loc duminică, 22 octombrie, ora 12.00.

Volumele „Ultima etapă (însemnări dintr-un cămin de bătrâni)”, „Replici sau Gândesc… ca mine” și Antologie, vol. 3. Cronică. Cenaclul „Ia`și scrie”, ședințele nr. 50-55, vor fi prezentate de Vasile Fluturel, Grigore Tinică, Iulia Ralia și Titi Nechita, moderatorii întâlnirii fiind Paul Celmare și Ana Ștefănică.

Evenimentul va fi urmat de un program literar-muzical, susținut de membrii Cenaclului literar-artistic „POESIS” din Săveni (jud. Botoșani), coordonați de Mirela Butacu și Flavius Alin Damean, precum și de un recital al Grupului vocal NOI (coordonator: Ana Ștefănică), alături de soliștii: Nina Munteanu, Andrei Fanaragiu, Maria Tovba, Ana Ștefănică, Paul Celmare, Alex Horațiu, Ana Postolachi.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Orașului Săveni (jud. Botoșani), Societatea Cultural-Artistică „Arlechin” și Asociația Județeană a Profesorilor de Limbă și Literatură Română Botoșani.

Detalii

Dată:
22 octombrie 2023
Oră:
12:00 - 14:00
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Muzeul Unirii
Strada Alexandru Lăpușneanu nr. 14
Iași, 700057 România
+ Hartă Google
Telefon:
0232 218 383
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.