25 septembrie 2019 – 15 noiembrie 2019
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iaşi şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău – Republica Moldova și Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași, derulează în perioada 20 iunie – 15 noiembrie 2019, proiectul Bienala Internaţională de Gravură Contemporană, ediţia a III-a, N-E, IAŞI, 2019, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
BIGC – Bienala Internațională de Gravură Contemporană, ediția a III-a, N/E, Iași 2019 urmărește creșterea vizibilității artei ieșene pe plan local, național, regional și internațional, îmbogățirea patrimoniului muzeal, promovarea principiilor și valorificarea în scopuri educative a învățământului artistic universitar și post universitar.
Lista cu lucrările care au trecut de etapa de jurizare și au fost admise pentru expoziția finală poate fi consultată în fișierul atașat.
Premianții vor fi anunțați cu ocazia vernisajului ce va avea loc pe 3 octombrie 2019 la Muzeul de Artă, Iași.