Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Licitația de Vară. Duplex Palatul Culturii Iași – Athénée Palace Hilton București

11 iunie 2018 @ 13:00 - 19 iunie 2018 @ 20:00

Marți, 19 iunie 2018, cu începere de la ora 19.00, în cadrul unui Duplex Palatul Culturii Iași – Athénée Palace Hilton București, Artmark propune prin Licitația de Vară o selecţie a celor mai bine cotaţi artişti români.

Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O foarte importantă lucrare, care a „trăit” doar în colecții private și care poartă semnătura lui Ștefan Luchian, iese la lumină după aproape 100 de ani. Cu o valoare estimată în intervalul 100.000 – 180.000 €, capodopera lui Ștefan Luchian va putea fi admirată pentru prima dată de publicul din Iași la Palatul Culturii, timp de doar două zile – 12 și 13 iunie 2018.

Printre vedetele licitației se numără, de asemenea, creații ale maeștrilor: Nicolae Grigorescu („Peisaj de pe Valea Doftanei”, 20.000 – 35.000 €, „Primăvară la Posada”, 18.000 – 25.000 €), Ştefan Luchian („Ciobănaș pe izlaz”, 20.000 – 30.000 €, „Tânără pariziancă”, 25.000 – 35.000 €), Nicolae Tonitza („Curte la Mangalia (cofetăria lui Delureanu)”, 40.000 – 60.000 €, „Odaia prizonierilor”, 60.000 – 100.000 €), Theodor Pallady („Vas cu lalele şi boule-de-neige”, 20.000 – 30.000 €), Gheorghe Petraşcu („Autoportret cu pipă”, 18.000 – 25.000 €), Eustaţiu Stoenescu („La hipodrom”, 12.000 € – 18.000 €), Samuel Mützner („Calea Victoriei”, 8.000 – 12.000 €) etc.

O operă târzie semnată de Nicolae Grigorescu, „Cântecul ciobănașului”, estimată la o sumă cuprinsă între 60.000 și 90.000€, va reveni în țară dintr-o colecție privată din Franța, prin Programul de Repatriere, inițiat de Artmark, al cărui obiectiv este readucerea în România a unor capodopere aflate peste hotare. Păstrată în colecția celebră a dirijorului George Georgescu (1887-1964), lucrarea va putea fi repatriată prin intermediul Licitației de Vară din data de 19 iunie.

Evenimentul este realizat în sistem duplex, licitația va avea loc simultan la București și la Iași și va reuni două săli, Sala „Voievozilor” – Palatul Culturii din Iași și Sala „Le Diplomate” – Athénée Palace Hilton București.

Cine nu poate participa fizic în sală, poate participa online, pe Artmark LIVE, făcându-și un cont: https://www.artmark.ro/am-live. Se poate participa și prin telefon sau cu ofertă scrisă.

Pe 19 iunie, vor fi expuse lucrări atât la Iași, la Palatul Culturii, cât și la București, la Athénée Palace Hilton.

Detalii, pe site-ul www.artmark.ro.

Details

Start:
11 iunie 2018 @ 13:00
End:
19 iunie 2018 @ 20:00

Organizers

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Athénée Palace Hilton București

Venue

Palatul Culturii
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.