Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Seară muzeală „Victor Condurache. In memoriam”

9 noiembrie 2016 @ 12:00 - 12 noiembrie 2016 @ 21:00

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează vineri, 11 noiembrie 2016, ora 17.00, la Muzeul Unirii, Seara muzeală „Victor Condurache. In memoriam” (1924 – 1966).

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Unirii, în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Liga Studenților Iași, Colegiul Național Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Societatea Culturală „Plai Mioritic”, organizează vineri, 11 noiembrie 2016, ora 17.00, Seara muzeală „Victor Condurache. In memoriam” (1924 – 1966).

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la trecerea în neființă a profesorului și muzeografului Victor Condurache, personalitate culturală marcantă a Iașului, mentor al multor tineri din branșa sa, în anii ’60.

Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Istorie, Victor Condurache a fost director al Muzeului Unirii (1957 – 1959), director al Palatului Culturii (1960 – 1962; 1964 – 1966), în perioada 1962 -1964, reprezentând şcoala muzeografică românească în cadrul UNESCO, la Paris.

Victor Condurache s-a născut pe 7 octombrie 1924, la Târgu Mureș, într-o familie orginară din Bălteni, județul Vaslui. A urmat cursurile Liceului Național din Iași și ale Liceulului „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Licențiat al Facultătii de Istorie Iași (1952), a fost mai întâi profesor în mediul rural, apoi la Liceul Național, Inspector la Secția de Învățămant si Cultură, lector la disciplina Istoria Artelor, la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Începând din anul 1957 își dedică activitatea științifică și organizatorică Muzeului Unirii. De numele lui Victor Condurache se leagă și (re)amenajarea unor obiective muzeale precum: Bojdeuca din Țicău (Iași), Muzeul „Vasile Alecsandri” de la Mircești (Bacău), Casa „Emil Racoviță” din Șurănești (Vaslui).

Programul acestei manifestări va include o expoziție cu obiecte personale și documente ce fac referire la viața și activitatea muzeografului Victor Condurache. Seara va fi întregită de un moment muzical susținut de Radu Ștefan.

Evenimentul va avea loc în Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii, printre invitații care vor evoca personalitatea lui Victor Condurache numărându-se dr. Vasile Chirica, cercetător științific la Institutul de Arheologie Iași, muzeografii Georgeta Crăciun și Constantin Cloșcă, precum și Ioana Irimia, președinta Societății Culturale „Plai Mioritic”.

Coordonatorul manifestării este muzeograf dr. Marcelina Brîndușa Munteanu.

Details

Start:
9 noiembrie 2016 @ 12:00
End:
12 noiembrie 2016 @ 21:00

Organizer

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

Venue

Muzeul Unirii
Strada Alexandru Lăpușneanu nr. 14
Iași, 700057 România
Phone:
0232 218 383
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.