Palatul Culturii: Deschis Miercuri – Duminică 10-17 | Închis Luni, Marți, Sărbători legale | Închis acum

A A A
Deficiențe de auz
Deficiențe de comunicare
Deficiențe de mobilitate
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Eveniment în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”, ediţia a VII-a, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi

5 octombrie 2022 @ 11:00 - 8 octombrie 2022 @ 20:00

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită sâmbătă, 8 octombrie 2022, ora 11.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” (Iaşi, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11), la evenimentul cultural organizat în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”, ediţia a VII-a, derulat de Asociația „Universul Prieteniei” Iaşi.

Programul evenimentului cuprinde lansarea antologiei de poezie, ediție bilingvă, româno-italiană, Sufletul cuvântului / Anima della parole, Editura „TipoMoldova” Iași, care va fi prezentată de scriitorul Valeriu Stancu, precum și un moment muzical-poetic susținut de soprana Oana Severin, acompaniată la pian de Cezara Petrescu, și de scriitorii care au publicat în antologie.

Acest proiect este coordonat de Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, gazda acestui eveniment fiind drd. muzeograf Mihaela Tudose.
Volumul, al cărui traducător este Rodi Vinau, cuprinde poezii a 7 autori români, membri ai Uniunii Scriitorilor din România (Florin Dochia, Aurel Stefanachi, Emilian Marcu, Doina Guriță, Mihaela Grădinariu, Cristina Ștefan, Ion Prăjișteanu), traduse în italiană, și 7 autori italieni (Max Ponte, Paola Casulli, Andrea Laiolo, Bartolomeo Smaldone, Alessandra Corbetta, Valerio Vigliaturo, Antonio Nazzaro), ale căror creații au fost traduse în limba română. În această toamnă, în data de 14 septembrie 2022, volumul a fost prezentat la Academia di Romania de la Roma.

Antologia bilingvă de texte lirice a luat naștere în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”, conceput în 2016, ca un duplex cultural România – Italia, la inițiativa Asociației „Universul Prieteniei” Iași, având în program evenimentele culturale care s-au desfășurat sub patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, cu scopul de a promova cultura şi tradiţiile româneşti și de a contribui la păstrarea identității culturale a românilor din Peninsulă, stabilind totodată legătura între scriitori consacrați din România și din Republica Italiană.

Details

Start:
5 octombrie 2022 @ 11:00
End:
8 octombrie 2022 @ 20:00

Organizers

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Asociaţia „Universul Prieteniei”

Venue

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”
Strada Mihail Kogălniceanu nr. 11
Iași, Iași 700454 România
+ Google Map
Phone:
+40 232 258 422
© 2022 Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Toate drepturile rezervate.