Complexul Muzeal Național Moldova Iași
Complexul Muzeal Național Moldova Iași
 

Noaptea Europeană a Muzeelor 2017 la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi

 

 

17 mai 2017 - 21 mai 2017

Noaptea Europeană a Muzeelor 2017 la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi
Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, NOAPTEA MUZEELOR este un eveniment de succes, care a ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie. Sâmbătă, 20 mai 2017, peste 3.000 de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile, milioane de europeni sărbătorind cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii. La nivel național, evenimentul este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (www.noapteamuzeelor.ro). Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi se alătură și anul acesta marii familii europene a muzeelor, propunând publicului următorul program cu intrare liberă:



PALATUL CULTURII DIN IAȘI
Orele: 19.00 – 02.00 (ora de intrare a ultimului vizitator)

Muzeul de Artă:
• „Maeștrii picturii românești în patrimoniul Muzeului de Artă”
• „Afișul polonez contemporan”

Muzeul de Istorie a Moldovei:
• „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită”
• „Socializare și divertisment la 1900”

Muzeul Etnografic al Moldovei:
• „Cotidianul țărănesc: inventivitate şi pragmatism”
• „Sărbătoarea în sat. Spiritualitate şi artă” (Ouă încondeiate și Port popular)
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”:
• Instrumente de muzică mecanică în colecțiile Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
• „Retrotehnica”

Holul de onoare:
Prezentare de arme și echipamente geto-dacice și sarmatice susținută de Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova.


MUZEUL UNIRII

Orele: 19.00 – 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator)

• Expoziţia „Personalităţi feminine ieşene în Primul Război Mondial”, parteneri: Arhivele Naționale ale României – SJAN Iași, curatori: dr. Aurica Ichim, dr. Sorin Iftimi
• Expoziția „Palatul Unirii – Cartier Regal (1917 – 1918)”, parteneri: Primăria Municipiului Iași, Arhivele Naționale ale României – SJAN Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași
• Expoziție de artă plastică, Sorin Purcaru, „Ritual de trecere”
• Expoziția permanentă a Muzeului Unirii
• Ora 20.30, Spectacol folcloric susținut de ansamblul „Hora Moldovei” al Cercului Militar Iași, parteneri: Primăria Municipiului Iași, Asociația „Alexandru Lăpușneanu”
• Ora 21.00 - Proiecție de film, „Ecaterina Teodoroiu”; parteneri: Primăria Municipiului Iași - Departamentul „Centenar”
• Ora 21.00 - Momente de muzică, dans și modă, parteneri: Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, îndrumător: Lect. Univ. Dr. Ligia Cosoi, și Academia Jr., îndrumător: Alina Babcinetchi Cosoi.






MUZEUL MEMORIAL „MIHAIL KOGĂLNICEANU”

„Festival Boieresc” 19 - 20 mai 2017

Vineri, 19 mai 2017
• Ora 15.00 – Atelierul de teatru „De-a...Caragiale” – participă elevi ai Şcolii „Ioanid Romanescu” Voineşti, coordonator prof. dr. Sorina Locovei
• Ora 16.00 – Recital vocal-instrumental „Armonii de primăvară”, interpretează elevi şi profesori ai Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi : grupul folk TA-MU-PA (coordonator prof. Serinela Pintilie), Mădălina Irimia, prof. Adriana Turbatu şi prof. Amalia Romila (pian)
• Ora 17.30 – ,,Momente lirice” – interpretează Diana-Elena Barbu soprană, Maria-Daniela Păuleţ, mezzosoprană, Elena Bălinişteanu soprană. La pian: Ana-Maria Schneider.

Sâmbătă, 20 mai 2017
„La taifas cu... Mihail Kogălniceanu”, în interpretarea actorului Liviu Manoliu, o prezență inedită, care va întâmpina vizitatorii pe întreg parcursul serii.
• Ora 16:30 – Atelier de dezvoltare personală pentru tineri – „Eu sunt comunicarea”– coordonatori prof. Milina Drobotă şi Marius Iosub
• Ora 18:00 – Recital de absolvenţă - interpretează: Maria Miler şi Simona Sîrbu, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, clasa conf.univ.dr. Cristina Simionescu şi clasa conf.univ.dr. Paula Ciochină. Acompaniază la pian: lector univ.dr. Brândușa Tudor şi asist.univ.drd. Ina Cristea
• Ora 19:00 – Moment muzical piano-duet „Călătorind în timp pe… portativ”, susţinut de prof. Ramona Tumurug şi prof. Diana Roman
• Ora 20:00 – ,,Momente lirice”, interpretează Diana-Elena Barbu soprană, Maria-Daniela Păuleţ, mezzosoprană, Elena Bălinişteanu soprană. La pian: Ana-Maria Schneider
• Ora 20:30 – Proiecţie film documentar în gradina muzeului
• Ora 20:45 – Recital de pian – „Gala Laureaţilor”, interpretează elevi olimpici ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, clasa prof. Carmen Şoltuz: David Luchian, Sara Costandache, Alexandru Ciotloş, Viviana Ţaga
• Ora 21:30 – „Splendorile Operei – Arii şi duete din opere”, în interpretarea soliştilor Operei Naţionale Române Iaşi: Cristina Grigoraş-soprană, Cătălina Nanu Vicovan – soprană, Marinela Nicola –mezzosoprană, Silviu Stratulat – tenor. Acompaniază la pian Simona Gâdei. Prezintă prof. Adriana Turbatu.
• Vizitarea expoziției permanente până la orele 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator).
Coordonator program –muzeograf drd. Mihaela Tudose.


MUZEUL „PONI-CERNĂTESCU”

Orele: 18.00 - 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator)

Spectacol literar-muzical-coregrafic „Portativul tânărului artist”; prezintă prof. Carmen Zaharia-Danicov.

• Ora 18.15 - Spectacol de teatru „Frământări interioare” (colaj de monologuri), susținut de studenții anului II Actorie, Facultatea de Teatru Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, coordonator asist. univ. dr. Iuliana Moraru
• Ora 19.00 - Moment muzical – Interpretează Cvintetul de suflători, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, și Giulian Lupu, saxofon. Îndrumători: prof. Florin Loghin, prof. Laurențiu Reuț.
• Ora 19.30 - Momente de teatru. Interpretează elevii clasei a X-a, secția teatru, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. Îndrumător: prof. Dan Narcis Abuhnoaie
• Ora 20.00 - Momente de balet si dans. Interpretează elevii secției de coregrafie, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași și Ansamblul „Veselka” al Uniunii Ucrainenilor. Îndrumător: prof. Rodica Fălișteanu;
• 18.00 - 22.30, Vizitarea gratuită a expoziției permanente a muzeului și a expoziției temporare „Instrumente și aparate optice.”
Coordonator program: Dr. ing. Monica Nănescu.






PALATUL „ALEXANDRU IOAN CUZA” DE LA RUGINOASA

Orele: 17.00 - 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator)

Vizitarea expoziției permanente.


MUZEUL VIEI ȘI VINULUI DE LA HÂRLĂU

Orele 18.00 - 24.00 (ora de intrare a ultimului vizitator)

• Lansare de carte – „Curtea Domnească a Hârlăului. Documente”, autor Dumitru Miron
• Vizitarea expoziției permanente
• Petrecerea din Parcul Muzeului cu participarea Ansamblului de dansuri Rapsodia Hârlăului, coregrafia prof. Gabriela Sandu.

În speranța că vom fi, pentru a treia oară consecutiv, lider în topul celor mai vizitate muzee din România, în Noaptea Europeană a Muzeelor, vă așteptăm cu drag alături de noi!

Share

 

Galerie foto

 

Vezi si

  • 27 aprilie 2016

    „Cotidianul ţărănesc. Inventivitate şi pragmatism”

    Muzeul Etnografic al Moldovei

    ​Muzeul Etnografic al Moldovei deține o colecție importantă de instalații, între care sunt şi vedete, precum cea mai mare oloiniță din România.

  • 15 mai 2017 - 31 decembrie 2018

    „Descoperă misterele Palatului!”

    Palatul Culturii Iasi

    Transformă vizita la Palat într-o aventură: urmează harta, parcurge traseul și descifrează indiciile! Afli codul secret și vei câștiga insigna de „Explorator”.

  • 27 aprilie 2016

    „Sărbătoarea în sat. Spiritualitate şi artă”

    Muzeul Etnografic al Moldovei

    E​xpoziția „Sărbătoarea: artă şi spiritualitate” surprinde satul în momentele cu încărcătură specială pentru locuitorii săi, când aceștia experimentează dimensiunea…

  • 19 februarie 2018 - 21 februarie 2018

    Ciclu de conferinţe dedicate Centenarului

    Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi vă invită,…

  • 19 februarie 2018 - 25 februarie 2018

    Conferința „Cuvântul Crucii” - Sala Voievozilor

    Palatul Culturii Iasi

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță organizarea conferinței cu tema „Cuvântul Crucii”, care se va desfășura duminică, 25 februarie 2018, ora 17.00, în…

  • 27 aprilie 2016

    „Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi”

    Muzeul de Artă

    Expoziţie organizată în cadrul Proiectului Sistem inovativ de mediere artistică interactivă destinat valorificării patrimoniului de artă al muzeelor din România (SIMAP)

  • 30 august 2016

    „Socializare și divertisment la 1900”

    Muzeul de Istorie a Moldovei

    Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită să vizitați, începând de marți, 30 august 2016, o nouă expoziție, la Palatul…

  • 18 decembrie 2017 - 18 decembrie 2018

    Prelungirea perioadei de vizitare a expoziției „Cucuteni: o incursiune în universul unei mari civilizații preistorice” de la Palatul Culturii

    Muzeul de Istorie a Moldovei

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei anunță prelungirea perioadei de vizitare a expoziției „Cucuteni: o incursiune în universul unei…

  • 30 ianuarie 2018 - 31 iulie 2018

    Expoziţia foto-documentară „Comunismul în România”

    Muzeul de Istorie a Moldovei

    Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi - Muzeul de Istorie a Moldovei vă invită să vizitați, la Palatul Culturii, în perioada 1 februarie – 31 iulie 2018, expoziţia…

  • 11 ianuarie 2018 - 18 decembrie 2018

    DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ. Ateliere de educație muzeală

    Palatul Culturii Iasi

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță organizarea unor serii de ateliere de educație muzeală, sub genericul DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ,…

  • 09 septembrie 2016

    „RetroTehnica”

    Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

    O expoziție despre evoluția diverselor domenii ale tehnicii: orologerie, fotografie și cinematografie, electricitate, telegrafie, telefonie, radio și calculatoare

  • 27 aprilie 2016

    Instrumente de muzică mecanică în colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu"

    Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

    Instrumente de Muzică Mecanică în colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” este expoziţia temporară propusă publicului de acest muzeu, la redeschiderea…

  • 13 februarie 2018 - 22 februarie 2018

    „Seratele Procopiu la Palat”

    Palatul Culturii Iasi

    Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi Asociaţia „Aliance of Educators for Science, Technology, Engineering,…

  • 27 aprilie 2016

    „Maeştrii artei interbelice româneşti în colecţiile Muzeului de Artă Iaşi”

    Muzeul de Artă

    Pictura interbelică poate fi considerată perioada de aur a artei româneşti. Exprimându-se în forme ale curentelor artistice europene contemporane, precum post-impresionismul…

  • 02 februarie 2018 - 25 februarie 2018

    Salonul Internaţional de Artă Naivă, ediţia a XIV-a

    Palatul Culturii Iasi

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul Etnografic al Moldovei vă invită să vizitați, în perioada 2 – 25 februarie 2018, la Palatul Culturii din Iași, Salonul…

  • 21 februarie 2018 - 30 aprilie 2018

    Expoziția de știință interactivă „Laborator 2.0”

    Palatul Culturii Iasi

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu „Eventera”, organizează în perioada 1 martie – 30…

  • 29 ianuarie 2018 - 28 februarie 2018

    Expoziția retrospectivă LIVIU SUHAR

    Muzeul de Artă

    Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează la Palatul Culturii, în perioada 1 – 28 februarie 2018, expoziția retrospectivă a artistului…

  • 12 ianuarie 2018 - 04 martie 2018

    Expoziția „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”

    Muzeul de Artă

    Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi anunță expoziția „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani", ce va fi deschisă,…

  • 27 aprilie 2016

    „Curtea Domnească din Iaşi: o istorie redescoperită”

    Muzeul de Istorie a Moldovei

    Muzeul de Istorie a Moldovei deschide expoziția temporară „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită”, organizată în spațiile care pun în valoare ruinele Curții…

  • 19 februarie 2018 - 29 mai 2018

    Proiectul cultural-educaţional „Flower Rocks!”

    Muzeul „Poni - Cernatescu”

    Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iași - Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, având ca parteneri Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea…

  • 15 februarie 2018 - 02 mai 2018

    „MEșteșugiM”. Atelier de mărțișoare

    Muzeul Etnografic al Moldovei

    UPDATE Înscrierile pentru Atelierul de mărțișoare s-au încheiat, în acest moment toate locurile fiind ocupate. Vă mulțumim pentru interes și vă așteptăm și la următoarele…

  • 21 februarie 2018 - 04 martie 2018

    Manifestare cultural-interactivă „Mărțișor - simbol și tradiție” (III)

    Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul Unirii, este partener, alături de Primăria Municipiului Iaşi, Direcția Județeană…